O scenă incredibilă a avut loc pe o stradă aglomerată a capitalei nigeriene, Lagos. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-un cartier al oraşului, nu departe de o benzinărie, după care a explodat, dar în mod miraculos nicio persoană nu a murit.
Aeronava ușoară, de tipul Jabiru J430, a companiei Air First Hospitality & Tours survola zona aglomerată Oba Akran din capitala nigeriană Lagos, când a fost forțată să efectueze o aterizare de urgență marți, în jurul orei 15:00. Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost literalmente un miracol, relatează Daily Mail.
Momentul aterizării forțate, care s-a încheiat cu prăbuşire avionului pe o stradă aglomerată și cu o explozie, a fost surprins de camere. După cum se poate vedea, avionul, când încerca să aterizeze pe stradă, a lovit mai întâi un stâlp, apoi a căzut cu botul de asflat, s-a răsturnat și a explodat.
Incidentul s-a petrecut în apropierea unei benzinării, în timp ce o cisternă încărcată cu combustibil trecea pe o bandă alăturată. Oamenii care se aflau întâmplător la fața locului în momentul exploziei au început mai întâi să fugă în toate direcțiile, panicaţi, dar mulți s-au întors repede pentru a stinge focul.
În avion se aflau două persoane – pilotul și un pasager – care au supraviețuit în mod miraculos accidentului, potrivit Biroului de Investigații de Securitate din Nigeria. Pentru a face întreaga situație și mai incredibilă, videoclipul îl arată pe pilot ieșind singur din epavă și îndepărtându-se de locul accidentului, deși era vizibil rănit.
Secretarul permanent al Agenției de Stat pentru Managementul Urgențelor Lagos, dr. Olufemi Oke-Osaniintolu, a declarat că toate persoanele rănite au fost transportate la spital. Anterior el afirmase că avionul a aterizat pe o porţiune de şosea în fața clădirii United Bank for Africa, din Lagos, și că patru persoane au fost duse la spital.
Ibrahim Farinloje, coordonator interimar al Oficiului Zonal de Sud-Vest al Agenției de Management al Urgențelor din Nigeria, a făcut clarificări, spunând că în avion erau două persoane, iar doi răniţi s-au înregistrat la sol.
„Turnul de control a confirmat că în avion erau doar două persoane, nu patru. Cele trei cratere de la fața locului au fost cauzate de impactul cu solul”, a afirmat el.
Aeronava a luat foc la impactul cu solul, dar răspândirea flăcărilor a fost limitată de ploaia care cădea în momentul impactului. Imediat a fost declanșată o anchetă pentru a stabili cauza acestui accident incredibil cu final fericit.