Un TIR a devastat aproape complet două case, după ce a derapat. Incidentul s-a petrecut în jur de ora 07:00 pe o șosea din localitatea Crăciunești, din județul Mureș. Întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere.
În imaginile video se poate vedea cum șoferul pierde controlul autovehiculului în curbă, după care o ia pe contrasens, iar apoi intră direct în cele două case care se aflau marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât una dintre case este distrusă în cea mai mare parte.
Într-una dintre case se afla și o persoană care a supraviețuit miraculos impactului. Se pare că aceasta era chiar într-o cameră care s-a dărâmat instantaneu în momentul ciocnirii.
Din fericire, șoferul camionului a supraviețuit și nu s-a ales cu răni grave. El a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale. Lovitura însă a fost foarte puternică, pentru că bărbatul a fost aruncat direct prin parbriz.
Drumul era înghețat. Cei care au văzut momentul impactului spun că șoferul de 48 de ani ar fi avut o viteză nepotrivită condițiilor de iarnă. Astfel nu a mai putut adapta la timp viteza și a pierdut controlul volanului.
Salvatorii au fost solicitați imediat să intervină, iar polițiștii sosiți la fața locului au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă. Aceștia au adăugat că vor continua cercetările pentru a se stabili cu exactitate împrejurările accidentului.
”Marți, 16 ianuarie, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni la un eveniment rutier produs în jurul orei 06.46, pe DJ151 D, în localitatea Crăciunești. Din primele informații, un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și remorcă, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite prin cercetări, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus, ulterior părăsind partea carosabilă și intrând în impact cu un cap de pod.
Ulterior acestui din urmă impact, ansamblul auto ar fi fost proiectat în două imobile, producându-le avarii. Urmare a evenimentului, conducătorul auto, respectiv un bărbat de 48 de ani, din județul Covasna a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a transmis Poliția.
Șoferul a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost 0. Ancheta poliției urmează să stabilească vinovatul acestui incident.