Sepsi Sfântu Gheorghe are cu siguranță cel mai greu meci dintre echipele românești participante în cupele europene, iar Viktor Orban a venit special de la Budapesta să îi susțină pe jucătorii lui Laszlo Dioszegi.
Viktor Orban și-a făcut apariția alături de Laszlo Dioszegi la arena din Sfântu Gheorghe construită cu fonduri de la guvernul Ungariei.
Patronul Dioszegi l-a întâmpinat la intrarea pe stadion, unde a apărut la gât cu fularul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Apariția unuia dintre cei mai controversați oameni politici a creat o mare agitație, specifică unei vizite oficiale. Fotografia în care a fost surprins Viktor Orban poate fi vizualiată pe site-ul gsp.ro.
Conform sursei citate, SPP-iștii au venit până și la masa presei pentru a verifica echipamentul foto și video al jurnaliștilor. Pirotehniștii le-ar fi cerut cameramanilor prezenți la masa presei să le arate întreg conținutul aparaturii.
Viktor Orban a fost primit în urale de către toți suporterii prezenți pe stadion, iar la meci este prezent și Eduard Novak, ministrul Sportului.
„Așa este, îl susținem, dar nu ne implicăm direct. E normal să ne dorim ca partidul dânsului să ia un nou mandat, mai ales că ajutorul primit de acolo pentru infrastructură nu poate fi negat”, spunea Laszlo Diosgegi, înainte de alegerile din Ungaria.
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Olimpija Ljubljana din turul doi preliminar al Conference League nu este transmisă de nicio televiziune din România.
Transmisia de canalul oficial de Youtube al clubului este preluată de la o televiziune din Ungaria, Erdely TV, care comentează meciul în limba maghiară.
Marco Rossi selecționerul italian al Ungariei a fost și el prezent la meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Olimpija Ljubljana și și-a arătat susținerea pentru Cristiano Bergodi.
„Mergem să vedem partida din această seară. Pe Cristiano îl cunosc bine. A muncit foarte mulți ani în România, iar sezonul trecut a făcut treabă foarte bună.
În sezonul trecut a câștigat Cupa României, iar acum a câștigat Supercupa. În această seară mergem să-l susținem”.