Premierul maghiar Viktor Orban va sosi la sfârşitul acestei săptămâni în România, urmând să semneze sâmbătă un acord care prevede că Uniunea Europeană va primi energie electrică regenerabilă din Azerbaidjan prin România și Ungaria.
Viktor Orban va sosi în capitala României pe 17 decembrie, la întâlnire urmând să fie prezentă și preşedinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi se vor întâlni Klaus Iohannis, dar şi cu premierul Georgiei, Irakli Garibaşvili, şi cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, care vor sosi de asemenea la Bucureşti.
Conform informaţiilor publicate de presa maghiară, la întâlnirea de sâmbătă va fi semnat un contract privind construirea unei rețele de electricitate care să permită Ungariei să obțină energie electrică din Azerbaidjan prin România și Georgia.
În luna august, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, s-a întâlnit cu ministrul Energiei din Azerbaidjan, după care a anunţat că o cantitate mare de energie electrică verde produsă de această ţară va fi livrată în Georgia, iar de aici în România, printr-o conductă submarină.
Cei doi au convenit – scria Péter Szijjártó la acea vreme – că Ungaria se va alătura acestui plan la scară largă, deoarece participarea a cel puțin două țări membre ale Uniuni Europene este necesară pentru ca proiectul să primească sprijinul executivului comunitar.
“În acest fel, energia verde poate fi transportată în țara noastră, şi astfel o putem folosi parțial și o putem servi parțial ca rută de tranzit”, a scris ministrul maghiar pe pagina sa de socializare.
Nu mai departe de luna octombrie, Viktor Orbán l-a primit pe premierul georgian Irakli Garibaşvili, cu care a vorbit, printre altele, despre soluția pe termen lung a crizei energetice şi despre posibilitatea ca pe continentul european să ajungă cât mai multă energie din cât mai multe direcții.
El a mai spus că sistemul de conducte ar putea înlocui o cantitate mare de gaz natural, care acum este folosit pentru a produce energie electrică în Ungaria. Atunci Viktor Orban a semnat un acord de parteneriat strategic cu prim-ministrul georgian.
Va fi pentru a doua oară în ultima jumătate de an când Viktor Orban vine în România, după vizita controverasată de la Băile Tuşnad, din luna iulie, când a avut un discurs rasist, în care respingea o societate multietnică.