Care sunt vinurile din România ce au impresionat pe toată lumea. Sunt potrivite pentru a le oferi cadou cu ocazia sărbătorilor. Băuturile au fost jurizate în cadrul unei competiții.
Revista britanică Decanter, care e specializată în vinuri din anul 1975, a publicat topul celor mai bune vinuri din acest an, în urma unui concurs internațional în cadrul căruia au participat peste 8.000 de producători din 57 de țări. Au fost înscrise 18.250 de soiuri de vin.
Au fost mulți participanți în competiție, iar juriul a fost format din 236 de experți în vin din 30 de țări. Medaliile din cadrul concursului se oferă în funcție de gustul, textura, intensitatea, metoda de cultivare și recoltare a strugurilor, precum și producția și anul de producție al vinului.
Premiile “Best in Show” sunt cele mai importante. S-au acordat, totodată, și medalii de platină, aur, argint, bronz și mențiuni speciale ale juraților, notează urban.ro.
Jurizarea vinurilor participante a durat 15 zile. Au fost acordate 14.649, iar Australia a fost țara câștigătoare. A avut două vinuri pe primele locuri, dar și alte opt au fost medaliate cu “Best in Show”.
Printre vinurile participante la concurs s-au numărat și câteva românești. Astfel, țara noastră a obținut 10 medalii de argint pentru cele mai bune vinuri românești roșii și albe, cum ar fi Matei Rezerva, produs de Domeniile Prince Matei sau 555 Feteasca Neagra, vin produs de Legendary Dracula.
Alte vinuri românești medaliate au fost Barrique Chardonnay, produs de Strunga Winery și Zana Feteasca Regală, produs de Cramele Recaș. Vinurile românești au mai câștigat, de asemenea, și alte câteva zeci de medalii de bronz.
Și alte vinuri din Europa au câștigat premii. Moldova a câștigat patru medalii de aur, iar Franța și Spania câte opt medalii “Best in Show”. Italia a primit șapte astfel de medalii, dar și de platină pentru 28 de vinuri. Franța a primit 26, iar Spania 20.
Medalia “Best in show” a fost câștigată de două vinuri din Germania, alături de alte cinci de platină. O medalie “Best in show” a câștigat și Serbia, mai arată sursa citată.