Life

Șprițuri de poveste. Cele mai bune vinuri românești. Temă vastă, clasificare… atacabilă! După gust. Căci „De gustibus non disputandum est!”

Șprițuri de poveste au făcut majoritatea dintre noi. FANATIK face o clasificare acelor mai bune vinuri românești. Atacabilă pentru că tema este vastă și gusturile variate.
25.02.2023 | 14:08
Sprituri de poveste Cele mai bune vinuri romanesti Tema vasta clasificare atacabila Dupa gust Caci De gustibus non disputandum est
Șprițuri de poveste. Cele mai bune vinuri românești. Temă vastă, clasificare... atacabilă! După gust. Căci „De gustibus non disputandum est!”
ADVERTISEMENT

Șprițuri de poveste cu vinuri de poveste, de povestit nepoților. Șprițuri de poveste, visul majorității bărbaților. Dar nu numai… cu scuzele de rigoare, doamnelor! FANATIK vă propune o temă vastă: „Cele mai bune vinuri românești”. Temă vastă, domeniu vast, clasificare atacabilă pentru că gusturile sunt și ele… vaste! De gustibus non disputandum est! Știau romanii din antichitate ce înseamnă un vin bun. Pentru că „In vino veritas” spune din străbuni un glas! Parafrazând strămoșii latini, „In sprituri de poveste veritas”!

Șprițuri de poveste. Cele mai bune vinuri românești. Temă vastă, clasificare… atacabilă! După gust. Căci „De gustibus non disputandum est!”

„Trebuie să te împrietenești cu vinul și să-l alegi pe acela care merită să-i spui «Dumneavoastră»!”, este una dintre perlele care ne-au rămas de marele maestru al metaforelor Fănuș Neagu. Și mare maestru în șprițuri de poveste!

ADVERTISEMENT

Vinurile care merită să le spunem „Dumneavoastră” sunt multe. Am ales numai câteva cu ajutorul specialiștilor de la carturesti.ro.  Poate n-o să vă placă această clasificare, dar merită să gustați, sau, mai bine zis, să degustați măcar o sticlă din vinurile următoare. Adevărate vedete din România pentru… șprițuri de poveste!

Cele mai bune vinuri albe românești

TERRA ROMANA MILENIUM, cramă/brand Serve, sec, cupaj Sauvignon Blanc, Riesling Italian și de Rin, Tămâioasă Românească, Dealu Mare, 13,5% alcool, 2019 – buchet floral delicat, dar foarte complex, de trandafir, flori de lămâi, iasomie, piersică, grapefruit și pepene galben, gust proaspăt, cu note de kiwi și grapefruit, se bea răcit la 12°-14° Celsius.

ADVERTISEMENT

ROGOVA, cramă/brand Domeniile Dascălu, sec, Tămâioasă Românească, Oltenia, 13,2% alcool, 2019 – vin corpolent, cu aciditate proaspătă, cu gust fructuos, cu arome florale intense de salcâm, miere de tei, flori de soc și fructul pasiunii, post-gust foarte lung și bogat în arome florale, se bea răcit la 8°-12° Celsius.

DAVID, cramă/brand Viișoara, sec, Chardonnay Barrique, Dobrogea, 13,5% alcool, 2016 – vin elegant, cu nuanțe onctuoase intense de vanilie date de barrique și arome susținute, de miere și alune coapte, cu un corp plin, armonios, savuros, se bea răcit la 8°-10° Celsius.

ADVERTISEMENT

VILA DOBRUȘA, cramă/brand Avincis, sec, cupaj Pinot Gris, Crâmpoșie, Sauvignon Blanc, Drăgășani, 14% alcool, 2020 – buchet cu note de piersică și lămâie, gust viu, aciditate înțepătoare, arome delicate de miere, se bea foarte rece, la 5˚-7˚Celsius.

RIESLING, cramă/brand Basilescu, dulce, Riesling Italian, 12,5% alcool, Prahova (Urlați), 2019 – vin-desert cu un caracter complex, elegant și răcoritor, cu prospețime, culoare și gust de fructe dulci, bine coapte, cu tonuri de flori de vară și accente crocante, se bea foarte rece, 5˚-7˚Celsius.

ADVERTISEMENT

Cele mai bune vinuri rosé românești

ALIZEE, cramă/brand Alira, sec, Syrah, Dobrogea, 14% alcool, 2020 – arome florale, dulci, note de zmeură, cireșe și coacăze roșii, aciditate echilibrată.

YOUNG LILIAC LIGHT ROSÉ, cramă/brand Liliac, sec, cupaj Fetească Neagră și Merlot, Transilvania, 12,5% alcool, 2021 – răcoritor și ușor de băut, recomandat ca aperitiv, aromă intensă de muguri de flori, post-gust proaspăt și echilibrat, cu note de grapefruit roz, merișoare și frăguțe.

PAGAIA, cramă/brand Hamangia, sec, Merlot, Dobrogea (Gura Portiței), 13,5% alcool, 2019 – arome de fructe exotice, note florale intense, pos-gust fin, de fructe roșii.

ÉCLAT, cramă/brand Corcova, sec, cupaj Cabernet Sauvignon, Syrah, Merlot, Oltenia, 13,5% alcool, 2020 – rosé gourmet cremos, dominat de arome fructate de căpșuni, grapefruit roșu și citrice, cu note lemnoase suave, de cedru și stejar, post-gust lung, zemos savuros.

AMEȚITE DE ROSÉ, cramă/brand Amețite de rosé, demisec, Traminer Roz, Dobrogea, 14% alcool, 2020 – buchet proaspăt, floral și fructat, gust ușor catifelat, cu aciditate echilibrată, arome florale (trandafir, iasomie) și fructe exotice (mango, litchi, fructul pasiunii), cu persistență revigorantă, se bea bine răcit.

Cele mai bune vinuri roșii românești

DUET ROȘU, cramă/brand 7Arts, sec, cupaj Cabernet Sauvignon 60% + Syrah 40%, Dealurile Olteniei, 14% alcool, 2017 – arome intense de vișine coapte și fructe negre de pădure, cu note delicate de condimente, nuanță de roșu rubiniu închis, post-gust persistent.

1000 DE CHIPURI, cramă/brand 100 de chipuri, sec, Fetească Neagră, Dealu Mare, 15,5 % alcool, 2019 – aromă complexă de coacăze și prune uscate, post-gust intens, consistent.

METAMORFOSIS, cramă/brand Viile Metamorfosis, sec, Cabernet Sauvignon, Dealu Mare, 14% alcool, 2016 – arome de mure și coacăze, pâine prăjită și note de piper date de păstrarea în butoaie mari de stejar, post-gust neobosit.

ROȘU DE VASELO, cramă/brand Petro Vaselo, sec, Cabernet Sauvignon, Banat, 14,5% alcool, 2019 – arome profunde și elegante de fructe roșii, tutun, lemn dulce și tămâie, un post-gust lung cu note condimentate

DHARMA, cramă/brand Lebăda Neagră, sec, Merlot, Sarica Niculițel, 12,5 alcool, 2019 – textură de „mătase lichidă”, completată savuros cu senzații de fructe roșii bine coapte, cu taninuri fine, arome de vișine și cireșe negre, note condimentate de piper negru.

ADVERTISEMENT