Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, consideră că Mossad, serviciul de informații externe al Israelului, nu a fost „surprins” de primul atac al Hamas, din ziua de 7 octombrie. Problema este, însă, mult mai amplă și ține de un anumit tip de mentalitate.
Există nenumărate opinii cu privire la rolul serviciilor secrete în războiul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas, și mai ales cu privire la eșecul surprinzător al serviciilor de informații israeliene în a dejuca acest atac. Mai mult, Ronen Bar, şeful agenţiei israeliene de informaţii interne Shin Bet, şi-a asumat responsabilitatea pentru acest eșec. Virgil Măgureanu spune însă că erorile au fost comise la un alt nivel.
„Am comite cea mai gravă greșeală dacă am privi atacul din 7 octombrie drept o surpriză pentru toți. Probabil, multora, iar aici includ și Mossadul, nu le-a venit să creadă posibilă o lovitură de proporții care să și dureze. În curând se va împlini o lună de la începutul războiului, un conflict care nu se va încheia prea repede”, a declarat Virgil Măgureanu, pentru FANATIK.
„Serviciul de informații Mossad și-a făcut datoria. Nu a fost un atac surpriză, ci pur și simplu a fost un atac nebăgat în seamă. Îmi pare rău că revin la similitudinea cu evenimentele din 11 septembrie 2001. Toți i-au avertizat pe americani, dar ei n-au vrut să ia seama, pentru că, vorba aceea, „suntem prea încrezători”. Revenind la atacul din 7 octombrie, concluzia mea este că persoanele care trebuiau să audă au auzit, dar nu au acționat”, a completat fostul director al SRI.
Lumea contrainformațiilor este fascinantă, astfel că am continuat discuția legată de serviciile secrete israeliene. Lucrurile sunt, însă, mai ample și depășesc apetitul nostru pentru deslușirea ițelor spionajului. Mai mult decât atât, dincolo de episodul 11 septembrie la care se referea interlocutorul nostru, există și alte similitudini, implicit cu războiul din Ucraina:
„Mossadul nu putea trece cu vederea evenimentele care s-au petrecut în trecut și mai ales modul în care au decurs lucrurile. Rezultatul? Este vorba despre mentalitatea de abordare, care nu duce la ceva constructiv. Acest fenomen li se întâmplă și vecinilor noștri, care își închipuie că pot să-i bată pe ruși într-o zi. Nu se va întâmpla chiar așa, cu toate că nici rușii nu au dreptate în ceea ce fac”.
Trebuie să judecăm această lovitură de la 7 octombrie luând în calcul celelalte atacuri, o mulțime de altfel, care s-au derulat încă de la înființarea statului Israel. Fiecare dintre acestea s-a soldat cu morți, iar altele, cu ostatici. Încă din acele vremuri ne aflăm în această vrie. Nimeni nu a găsit calea de a înțelege că, dacă se dorește rezolvată respectiva problemă, este obligatoriu să se înțeleagă și părerea palestinienilor”, a mai spus Virgil Măgureanu.
În situații limită, aura sentimentală își face, totuși, simțită prezența. În această perioadă se dezvoltă o mulțime de sentimente, însă chestiunile de acest tip trebuie privite rațional, chiar dacă morții din Fâșia Gaza și din Israel nu „tac”. Așa cum spuneam anterior, Virgil Măgureanu face apel la echilibru. Iar aici nu se pune problema „spionitei”:
„În condițiile în care calci în picioare, în mod repetat, o anumită realitate, nu poți ajunge decât la asemenea rezultate. Sunt vinovați inclusiv acei fanatici care cred că numai Israelul are dreptate, iar ceilalți… deloc. Dacă s-ar fi învățat ceva și din Războiul de Yom Kipur, din 1973, și de la celelalte conflicte, nu s-ar fi ajuns la o asemenea situație”.
Războiul de Yom Kipur sau „Războiul de Ramadan”, cum a mai fost numit, a izbucnit în „Ziua ispășirii”, cea mai importantă zi de post evreiască, printr-un atac surpriză siriano – egiptean. După două săptămâni, israelienii au preluat controlul, și armata siriană a fost scoasă definitiv din Platoul Golan. În sud, în Peninsula Sinai, evreii au lovit și au încercuit armata egipteană, chiar înainte de a intra în vigoare rezoluția de încetare a focului, dictată de ONU. Mai târziu, Acordurile de la Camp David au dus la normalizarea relațiilor dintre Israel și Egipt și la recunoașterea, pentru prima oară, a statului evreu de către o țară arabă.
„Îl simpatizez în egală măsură pe Noam Chomsky, marele disident din America, israelian ca origine, dar care a fost refuzat să conferențieze în patria sa, pentru că îi critica pe conaționalii săi pentru același motiv la care mă refeream anterior. Practic, discursul său era legat de faptul că trebuie avută în vedere și situația celorlalți, nu doar «a noastră, a evreilor»”.
Contextul politic în care se desfășoară ostilitățile dintre Israel și gruparea teroristă Hamas nu poate fi neglijat. Pe zi ce trece apar mai mulți actori, chiar și – teoretic – în „rol secundar”, însă implicarea acestora este primordială. Profesorul Virgil Măgureanu consideră că, în continuare, diplomația este mai importantă decât vocea armelor:
„Practic, în spațiul public, nu se înțelege un lucru esențial. Dacă vrei să ai „dreptate”, ascultă ambele părți. Sau… toate părțile, pentru că în conflictul la care ne referim sunt multe „părți” implicate. Ca să nu mai spun că a mai apărut o greșeală frecventă, în contextul în care China este o putere mondială, de prim rang. Nu trebuie neglijat statutul Chinei de putere mondială, tocmai acum, când situația ideii de „putere mondială” este atât de incertă și de fluidă”, a mai declarat fostul șef al SRI.
„În mod normal, trebuie să gândim un pic mai elastic decât am făcut-o până acum. De-a lungul timpului, am deplâns categoria fanaticilor care gândesc doar pentru ei și sunt incapabili să gândească și pentru ceilalți. Din nefericire, nu a sosit încă vremea în care să ne obișnuim să ascultăm toate părțile. Îi auzim doar pe „drăguții” care au întotdeauna dreptate, în timp ce restul nu au niciodată dreptate.
E drept, nu se poate face politică fără sentimente, însă nu trebuie să ținem seama doar de unele dintre ele, iar de altele, deloc. Eu consider că Israelul are de suferit pentru că nu ține seama și de cei pe care, de multă vreme, trebuia să-i asculte și să-i trateze măcar rațional. În trecut, în calitatea mea de ocupant al unui anumit post, a trebuit să țin seama atât de putere și de opoziție, cât și de contextul internațional și de cel național”, a încheiat Virgil Măgureanu.