Criza pe care o traversează Ajax atrage cu sine o serie de modificări în tabăra „Lăncierilor”. La doar șase zile după ce Hedwiges Maduro a fost numit antrenor interimar, fosta campioană a Olandei a consemnat o nouă modificare.
Concret, John van’t Schip, în vârstă de 59 de ani, este noul antrenor al lui Ajax. Fost jucător al „Lăncierilor”, John van’t Schip a pregătit în trecut echipa națională de fotbal a Greciei (2019-2021).
Fosta extremă a semnat un contract valabil până la finalul sezonului. Ulterior, John van’t Schip va ocupa o altă funcție în cadrul clubului aflat într-una dintre cele mai negre perioade din istorie.
John van’t Schip a îmbrăcat tricoul celor de la Ajax în perioada 1981–1992, în care a marcat 29 de goluri în 273 de apariții. În ultima etapă din Eredivisie, Ajax a pierdut derby-ul cu PSV, scor 2-5.
La Liga, etapa 11
Betis Sevilla – Osasuna 2-1 (Willian Jose 45’+1, Isco 90’+4 / Ruben Garcia 85′)
Rayo Vallecano – Real Sociedad 2-2 (A. Mumin 31′, Bebe 90’+1 / Mikel Oyarzabal 41′, 66′)
Athletic Bilbao – Valencia 2-2 (De Marcos 32′, Alex Berenguer 90’+7 / Fran Perez 62′, Hugo Duro 68′)
Atletico Madrid – Alaves 2-1 (Rodrigo Riquelme 26′, Alvaro Morata 45’+1 / Guevara 90’+6)
Serie A, etapa 10
Cagliari – Frosinone 4-3 (G. Oristanio 72′, A. Makoumbou 76′, L. Pavoletti 90’+4, 90’+6 / M. Soulé 23′, 37′, M. Brescianini 49′)
Monza – Udinese 1-1 (A. Colpani 27′ / L. Lucca 66′)
Inter – AS Roma 1-0 (M. Thuram 81′)
Napoli – AC Milan 2-2(M. Politano 50′, G. Raspadori 63′ / O. Giroud 22′, 31′)
Bundesliga, etapa 9
Eintracht Frankfurt – Borussia Dortmund 3-3 (Omar Marmoush 8′, 24′, F. Chaibi 68′ / M. Sabitzer 45’+1, Y. Moukoko 54′, J. Brandt 82′)
Leverkusen – Freiburg 2-1 (F. Wirtz 36′, J. Hofmann 60′ / M. Gulde 70′)
Ligue 1, etapa 10
Brest – PSG 2-3 (S. Mounie 43′, J. Le Douaron 52′ / W. Zaire-Emery 16′, K. Mbappe 28′, 89′)
Lille – AS Monaco 2-0 (Ivan Cavaleiro 32′, B. Diakite 42′)
Metz – Le Havre 0-0
Montpellier – Toulouse 3-0 (A. Adams 13′, K. Fayad 63′, A. Adams 72′ )
Rennes – Strasbourg 1-1 (A. Truffert 23′ / L. Mothiba 81′)
Marseille – Lyon / amânat
Romelu Lukaku s-a întors pentru prima dată pe San Siro ca adversar al Interului. Peste 40.000 de fluiere au fost împărţite fanilor în tribune special pentru a-l huli pe fostul atacant al Interului, care acum joacă la AS Roma.
Pe lângă asta, Lukaku a fost victima manifestărilor rasiste ale fanilor Interului. Intimidările au avut efect. Atacantul nu a reuşit nimic, iar Inter a câştigat cu 1-0 derby-ul împotriva Romei.
VEZI VIDEO:
La Liga, etapa 11
Serie A, etapa 10
Bundesliga, etapa 9
Ligue 1, etapa 10
La Liga, etapa 11
Serie A, etapa 10
Bundesliga, etapa 9
Ligue 1, etapa 10
Vine un nou weekend în cele patru campionate de top ale Europei, adică La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1, începând de vineri, 27 octombrie – luni, 30 octombrie. Și sunt o mulțime de meciuri extrem de interesante, peste toate fiind marele meci al Spaniei, Barcelona – Real Madrid.
Se anunță un weekend chiar spectaculos, dominat evident de cele trei partide de top, una din La Liga și două din Serie A. Este vorba de primul episod din El Clasico, FC Barcelona – Real Madrid, găzduit, sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 17:15 de Estadio Olimpico din capitala Cataloniei.
La italieni, avem confruntarea Inter – AS Roma, duminică, 29 octombrie, ora 19:30, după care imediat vine rândul, în încheierea zilei, de la ora 21:45 partidei de pe stadionul „Diego Armando Maradona”, Napoli – AC Milan. Sunt două jocuri extrem de încinse, care pot aduce importante modificări în zona primului loc.
Marele meci al finalului de săptămână în întreaga lume, FC Barcelona – Real Madrid, este programat sâmbătă, 28 octombrie de la ora 17:15. „Galacticii” sunt lideri în clasament, dar au doar un punct avans față de rivalii catalani, așa că un eșec în derby ar duce la o rocadă în clasament între cele două mari puteri ale Spaniei.
Alte meciuri care promit sunt Rayo Vallecano – Real Sociedad și Athletic Bilbao – Valencia. Deportivo Alaves, echipa lui Ianis Hagi, are o deplasare aproape imposibilă, la Madrid, contra lui Atletico.
Sâmbătă, 28 octombrie
Duminică, 29 octombrie
Luni, 30 octombrie
P elângă meciul Napoli – AC Milan, tratat pe larg într-un material separat, avem și derby-ul Inter – AS Roma. PortughezulJose Mourinho vine la Milano să se bată cu trecutul, la Inter reușind în anii 2008-2010 să câștige totul, inclusiv Champions League. Însă Mourinho va vedea meciul din tribune, fără a putea da indicații, deoarece tocmai a primit a nu se știe câta etapă de suspendare.
Alte partide care pot fi interesante sunt Lazio – Fiorentina, în care ambele echipe caută să obțină puncte pentru a mai urca în clasament, toscanii venind după un neașteptat duș rece pe teren propriu cu Empoli în derbyul regional, pierdut când le era lumea mai dragă și Empoli – Atalanta, misiune grea, chiar dacă joacă acasă, pentru Răzvan Marin și colegii lui.
Vineri, 27 octombrie
Sâmbătă, 28 octombrie
Duminică, 29 octombrie
Luni, 30 octombrie
În Bundesliga, nu avem confruntări la vârf, poate cu excepția celei de la Leverkusen, unde liderul va trebui să dea totul pentru a depăși o echipă Freiburg extrem de ambițioasă și de curajoasă în deplasare. Leverkusen are un parcurs senzațional, fără eșec și ar putea rămâne pe primul loc și după această rundă.
Avem și două meciuri care la prima vedere ar putea reprezenta rezervoare serioase de goluri în număr mare. Primul este Bayern Munchen – Darmstadt, toată lumea punându-și doar problema cât de grea va fi plasa noii promovate cu golurile încasate, și Borussia Monchengladbach – Heidenheim, unde vedem lejer punctând fiecare echipă, iar tabela schimbându-se de mai multe ori.
Vineri, 27 octombrie
Sâmbătă, 28 octombrie
Duminică, 29 octombrie
În Ligue 1, au loc meciurile din etapa a 10-a și sunt destule atractive, care merită atenția. Începem cu partida multiplei campioane PSG pe terenul revelației Brest, cu parizienii făcând pentru prima dată cu Ac Milan în Champions League un joc solid, încheiat clar în favoarea lor, cu scorul de 3-0.
Liderul AS Monaco are parte de o deplasare grea, în nordul Franței, pe terenul lui Lille, campioana din 2021, iar a doua clasată, Nice, teoretic ar trebui să se impună pe terenul lui Clermont, care abia trecută, la Lyon, a gustat pentru prima dată aroma victoriei. Pe Velodrome din Marseille e un duel între antrenori italieni: Gennaro Gattuso la gazde și Fabio Grosso la Lyon, incredibila lanternă roșie din Ligue 1.
Sâmbătă, 28 octombrie