Life

WRS, detalii despre participarea la Eurovision: ”Primul meu obiectiv este să intru în finala mare”

WRS reprezintă România la concursul Eurovision Song Contest care se desfășoară zilele acestea la Torino. Cântărețul a spus care sunt obiectivele de pe lista sa.
12.05.2022 | 10:26
WRS detalii despre participarea la Eurovision Primul meu obiectiv este sa intru in finala mare
WRS, despre obiectivele de la Eurovision. De la cine a primit cele mai bune sfaturi. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Artistul, pe numele său Andrei Ionuț Ursu, s-a înscris pe ultima sută de metri la celebrul concurs muzical, iar acum are șansa să reprezinte țara. Vedeta originară din Buzău a spus totul despre participarea sa.

WRS, despre obiectivele de la Eurovision. De la cine a primit cele mai bune sfaturi

WRS a oferit detalii despre obiectivele pe care le are legat de Eurovision. Solistul a plecat deja în Italia, acolo unde a fost plăcut surprins de felul în care a fost primit. Piesa sa, Llámame, este extrem de apreciată de poporul spaniol.

ADVERTISEMENT

„Piesa am creat-o într-una dintre aceste tabere de compus alături de Cezar Gună, Alexandru Turcu și Costel Dominteanu, oamenii cu care lucrez în general cel mai des la piese, și la momentul respectiv nu știam ce este cu ea.

Apoi m-am decis să mă înscriu la Eurovision și, cum Llámame era în proporție de 80% finalizată, am zis că ăsta o să fie momentul ei de glorie. Și așa a și fost!

ADVERTISEMENT

Well, nu sunt nebun să merg cu așteptări de câștigător suprem. Primul meu obiectiv acolo este să intru în finala mare, dar chiar și așa eu sunt foarte mulțumit de tot ce s-a întâmplat până acum.

Piesa este iubită de poporul spaniol, și asta mi se pare efectiv wow! Le-a plăcut lor duma asta cu ola mi bebebe și au făcut clipuri și meme pe internet. Mă aștept să mă distrez și să fie o experiență foarte mișto pentru mine”, a spus artistul pentru revista viva.ro.

ADVERTISEMENT

WRS a primit cele mai bune sfaturi de la Inna, vedeta bucurându-se de acest aspect pentru că este un muzician pe care-l urmărește de mic copil.

WRS, modificări la piesa de la Eurovision 2022

Reprezentantul României la Eurovision a precizat că piesa va fi modificată în semifinala concursului din Torino, Italia. Cântărețul este gata să facă câteva schimbări radicale, dar fără ca melodia să-și piardă esența.

ADVERTISEMENT

WRS a mai subliniat faptul că este vorba despre niște detalii de producție și interpretare care să crească nivelurile de energie și emoție pe care vrea să le transmită în momentul său de pe scena concursului internațional.

ADVERTISEMENT