Vezi aici cele mai importante faze
Final de meci – Rapid obține o victorie vitală pe terenul lui Zaglebie Lubin, scor 24-21, și continuă lupta pentru a prinde locul 6, care asigură calificarea în play-off-ul pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin. Pentru o calificare dramatică în ultima etapă, elevele lui David Ginesta trebuie să învingă acasă pe Esbjerg, iar Ferencvaros să piardă în deplasarea de la Metz.
Min. 50 – Rapid își ridică nivelul de joc exact la timp și trece la conducerea jocului. Scor: 18-20.
Min. 40 – Giuleștencele au un început mai bun de repriză secundă și se apropie pe tabelă. Scor: 17-16.
Min. 30 – Rapid face o primă repriză slabă și intră la cabine cu un dezavantaj de 2 goluri. Scor: 15-13.
Min. 20 – Jocul are aceleași coordonate, giuleștencele apărându-se modest. Scor: 13-11.
Min. 10 – Rapid începe destul de greu meciul și polonezele se află la cârma jocului. Scor: 7-5.
Start de meci!
Rapid își joacă ultima șansă pentru a forța calificarea în fazele eliminatorii, dar pentru acest lucru are nevoie de victorie.
Meciul Zaglebie Lubin – Rapid are loc sâmbătă, 10 februarie, cu începere de la ora 17:00, în cadrul etapei a 13-a, penultima, a Grupei B din Liga Campionilor la handbal feminin. Giuleștencele, care au pierdut cea mai mare parte din șanse la calificarea în play-off, fiind învinse pe teren propriu de contracandidata directă Ferencvaros, sunt obligate să câștige și să mai spere în himera că unguroaicele să piardă ultimele două meciuri rămase.
Întâlnirea Zaglebie Lubin – Rapid se dispută sâmbătă, 10 februarie, de la ora 17:00, pe terenul echipei poloneze, Sala Hala RCS, capacitate 3.700 de locuri, în etapa a 13-a a Grupei B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Nu se așteaptă foarte mulți spectatori și fanii Rapidului urmând a fi puțini, maxim o sută.
Dezinteresul este firesc, gazdele fiind cea mai slabă echipă din grupă, fără niciun punct în 12 etape, iar Rapid urmând-o cu numai șapte puncte, trei în spatele lui Ferencvaros, ocupanta ultimului loc de play-off. Ca să se califice miraculos trebuie ca Rapid să bată aici și pe Esbjerg acasă în ultima etapă, iar Ferencvaros să piardă acasă cu Kristiansand și în ultima etapă la Metz.
Partida Zaglebie Lubin – Rapid se joacă sâmbătă, 10 februarie, pe terenul echipei poloneze, Sala Hala RCS, în etapa a 13-a a Grupei B a Ligii Campionilor la handbal feminin și va fi televizată de canalele Digi Sport 3, Orange Sport 3 și Prima Sport 4. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
Președintele Rapidului, Bogdan Vasiliu, spune că echipa trebuie să joace până la final grupa de Liga Campionilor, indiferent de situație. ”Jucăm în Liga Campionilor, jucătoarele sunt plătite să suporte presiunea. Am jucat atâtea meciuri cu sabia deasupra capului. Nu poți spune că e un sezon ratat. A fost o grupă a morții. Am zis de la început că e infernală. Am făcut față cu brio. Vedem față până la final”, a explicat Vasiliu.
Metraco Zaglebie Lubin este adversara Rapidului în etapa a 13-a din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Este campioana Poloniei în patru rânduri, un club înființat în 1982. De remarcat că doar în 2011 mai reușise Zaglebie să fie cea bună echipă din țara sa până în 2021, de atunci având o serie de trei titluri consecutiv.
Antrenorul echipei este un tehnician polonez mai puțin cunoscut, Bozena Kakut și ca urmare a faptului că are unul dintre cele mai mici bugete din Liga Campionilor lotul este alcătuit în proporție de peste 90 la sută din jucătoare autohtone. Sunt în lot două handbaliste din Slovacia, una din Serbia și alta din Brazilia.
Cotele la acest meci pentru victoria Rapidului sunt aproape modice, variind între 1,15 și 1,20. Deși șansele la a mai prinde locul 6 sunt mai degrabă ipotetice, vicecampioana României e văzută că poate câștiga la pas acest meci în care gazdele au primit 6,75 pentru o iluzorie primă victorie în grupă. Șansă dublă 1X este și ea imensă, 5,40.
Cum Rapid se află la abia al doilea sezon în grupele Ligii Campionilor, nu avem decât un singur meci între cele două echipe, cel disputat în tur, la București, și în care nu mult a lipsit să consemnăm o surpriză imensă, oaspetele conducând la pauză și cedând foarte greu, pe final, cu 26-25!