Zanni de la Survivor România este pasionat de tatuaje, așa cum se poate observa cu ochiul liber. Concurentul de la Kanal D are peste 100 de astfel de capodopere pe piele, fiecare dintre ele având o poveste despre trecut, dar și despre viitor.
Fostul concurent de la „Chefi la cuțite” a simțit nevoia să-și exprime frustrările și trăirile prin care a trecut în perioada în care a stat la orfelinat, dovadă că fiecare centimetru de pe corpul său este împânzit cu tot felul de sentimente.
Faimosul de la Survivor România este tare mândru de tatuajele sale, mărturisind că și-a făcut 30 într-o singură săptămână. Zanni și-a adunat aproape toată viața în operele de pe piele și a investit bani frumoși pentru a desena tot ce a simțit.
Zanni de la Survivor România a precizat că cel mai scump l-a costat 1.200 de lei, în timp ce tatuajul în care a investit cel mai mult sufletește este „home”, mărturisind că visează să aibă la un moment dat un loc numai al lui pe care să-l numească „acasă”.
„Fiecare tatuaj este transcrierea unui sentiment – frustrare, revoltă… Am tatuat pe mine numai sentimente. Tatuajul de pe tâmplă înseamnă totul, universul. Am peste 100 de tatuaje. Am făcut 30 de tatuaje într-o săptămână.
Dacă aveam bani le făceam pe toate în același timp. Am investit foarte mult în ele, câteva zeci de mii de lei. Cel mai scump a fost 1.200 de lei. Tatuajul «HOME» reprezintă visul meu, acela de a avea o casă a mea.
Mi-am tatuat pe spate mesajul «Home is Where Your Heart Is», care este tatuat lângă mesajul «Homeless». Încă nu știu unde îmi este inima, sunt neliniștit teribil.
Casa mea va fi acolo unde mă voi simți liniștit. M-am obișnuit cu sentimentul ăsta de neliniște. Sunt mereu agitat, frustrat.
Mi-am tatuat pe tâmplă «Understand Why» pentru că, cu cât înțelegi mai mult, ce se întâmplă în jurul tău, cu atât șansele să te enervezi sunt mai mici”, a declarat la un moment dat concurentul de la Survivor România, scrie click.ro.