Dinamo a spart gheața în această perioadă de transferuri și a oficializat mutarea lui Darko Velkovski. Zeljko Kopic îl cunoaște bine pe fundașul nord-macedonean și a explicat de ce a ales să-l aducă în Ștefan cel Mare.
Dinamo a dat o primă lovitură pe piața de mercato prin transferul lui Darko Velkovski. Internaționalul nord-macedonean a devenit cel mai valoros jucător din lotul „câinilor”, cu o cotă de piață de 1.8 milioane de euro.
Formația lui Zeljko Kopic se află în această perioadă în Antalya unde va disputa două meciuri amicale cu Genclerbirligi și Charleroi. Antrenorul croat a mărturisit că-l cunoaște pe noul jucător al lui Dinamo din perioada în care acesta evolua în Croația, la Rijeka.
„Darko este în primul rând un mare profesionist, pe care îl cunosc foarte bine de pe vremea când a jucat la Rijeka, cu care a câștigat două cupe ale Croației.
Sunt familiarizat cu calitățile lui și cred că se va potrivi bine în echipă, poate juca în toate cele trei poziții din spate. Este un jucător de echipă care încearcă mereu să facă tot posibilul pentru succesul grupului.
Sunt conștient că nu a jucat în ultima jumătate de sezon, dar cred că va ajunge rapid la nivelul de a ajuta echipa cu calitatea sa”, a declarat Zeljko Kopic, potrivit gsp.ro.
Darko Velkovski nu a mai jucat un meci oficial de pe 19 iunie 2023, când a fost integralist în Anglia – Macedonia de Nord 7-0. În septembrie 2023, fundașul central a rămas liber de contract după despărțirea de Al-Ettifaq.
Ante Roguljic a rămas liber de contract după ce a fost dat afară de la Universitatea Craiova. Zeljko Kopic vrea să întărească zona mediană de la Dinamo prin transferul jucătorului croat. Sunt șanse mari ca fostul fotbalist din Bănie să semneze cu formația din Ștefan cel Mare.
În acest sezon, Roguljic a adunat doar 12 partide în tricoul Universității Craiova, reușind să marcheze de 3 ori și să ofere o pasă decisivă. Totodată, Jasmin Kurtic și Florin Borța vor pleca din Bănie, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.