„Marius Lăcătuș, simbolul Stelei” este o axiomă ultra(s) folosită. 14 sezoane a jucat „șeptarul” la „roș-albaștri”. Cu care a câștigat cel mai important trofeu al fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni, în neuitata finală de la Sevilla, cu Barcelona, în 1986. Titlurile interne sunt atât de multe încât le vom enumera la… sfârșitul articolului!
Se pot scrie cărți, nu carte, despre Marius Lăcătuș. De la bune la rele și retur. A debutat în Divizia A cu o lună înainte să împlinească 18 ani, la FC Brașov, fostă Steagul Roșu Brașov până în 1979, echipa fanion a orașului său de baștină, unde văzuse lumina zilei la 5 aprilie 1964.
Pe 28 februarie 1982, antrenorul Nicolae Pescaru îl arunca în focul primei divizii pe juniorul Marius Mihai Lăcătuș, „produs” local, în victoria cu 3-0, pe teren propriu, în fața lui CS Târgoviște.
În vara lui 1983 face saltul la Steaua, unde sub îndrumarea antrenorului Emeric Ienei, joacă din primul sezon 32 de meciuri, în care înscrie 13 goluri, cu care este golgheterul „roș-albaștrilor”.
După 7 sezoane cu 5 titluri de campion, lovitura de stat din decembrie 1989 îi deschide porțile Occidentului și se transferă, după o evoluție remarcabilă la CM din Italia 1990, în Serie A, la Fiorentina.
Nu-i priește în „Cizmă”, doar 3 goluri în 21 de meciuri, așa că în 1991 trece granița în Spania, în Primera Division, la Real. Nu Madrid, Oviedo. 7 goluri în 51 de partide din două sezoane îi „cumpără„ biletul de întoarcere în țară, unde altundeva decât tot la Steaua?
7 sezoane cu 5 titluri de campion fac simetria cu prima perioadă la Steaua. În 1999 se retrage să-și tragă răsuflarea la umbră, în parc. Parcul cu Platani din Cotroceni. FC Național beneficiază de valoarea și experiența sa până pe 10 mai 2000, când scutură bine pe CSM Reșița, 5-1 în ultima etapă a sezonului. Și ultima etapă din viața de fotbalist a lui Marius Mihai Lăcătuș.
Decât să amintim aici întâmplări știute, în general, din viața „Fiarei”, fotbalistice și extra-fotbalistice (cu care a fost, de obicei, foarte discret), nu mai bine vă reamintim câteva dintre golurile memorabile marcate de „șeptarul” tânăr și neliniștit de la Steaua? Priiviți-le și mai uitați câteva clipe de nenorocirea de pandemie cu Covid-19 care ne pândește afară…
https://youtu.be/0c5Lw92tnjk
Replay” de suflet al lui Marian Olaianos și Marius Mitran, de la nunta lui Marius Lăcătuș. Recunoașteți „interpreții”!
https://youtu.be/IDXAsXRXLGw
„Replay” fotbalistic realizat de Marian Olaianos și Marius Mitran în 2010, când Marius Lăcătuș era antrenor la SC Vaslui
România – Țara Galilor 5-1, Stadion „Steaua”, 20 mai 1992, preliminarii CM SUA 1994
Marius Lăcătuș, atacant dreapta în „Naționala de Vis” (TVR)
Steaua – Anderlecht Bruxelles 3-0, 16 aprilie 1986, Stadion „Steaua”, returul semifinalei de Cupa Campionilor Europeni (0-1 în tur)
România – Franța 1-3, 11 octombrie 1995, Stadion „Steaua”, preliminarii CE Anglia 1996. Marius Lăcătuș înscrie golul 800 al echipei naționale
„Cum m-a luat Steaua pe o ciocolată” – interviu cu Marius Lăcătuș la TVR, aprilie 2018
Interviu Marius Lăcătul și Gabi Balint la EUSUNT12.RO, ianuarie 2019
Nu putea lipsi vârful carierei lui Marius Lăcătuș: Steaua – FC Barcelona 0-0, 2-0 la loviturile de departajare, goluri Marius Lăcătuș și Gabi Balint, Sevilla, 7 mai 1986, finala Cupei Campionilor Europeni