Life

A chemat poliția după ce a văzut nota de plată. O turistă a trăit un șoc după ce a mâncat la un restaurant

O turistă a ajuns să cheme poliția după ce a văzut nota de plată de la un restaurant. Femeia a avut un șoc după ce a aflat prețul uriaș.
22.09.2023 | 12:36
A chemat politia dupa ce a vazut nota de plata O turista a trait un soc dupa ce a mancat la un restaurant
O turistă a avut un șoc după ce a văzut nota de plată de la un restaurant. Sursa foto: Freepik
ADVERTISEMENT

O turistă a avut un șoc după ce a mâncat la un restaurant din Singapore și a chemat poliția după ce a văzut nota de plată. Preparatul pe care l-a comandat a avut un preț uriaș.

O turistă a chemat poliția după ce a văzut nota de plată. Ce a pățit la un restaurant

Junko Shinba a mers în vizită în Singapore și a luat masa la un restaurant pe 19 august. Turista japoneză a comandat un fel de mâncare cu crab și chili, care avea un preț destul de mare.

ADVERTISEMENT

Femeia în vârstă de 50 de ani a spus că cel care i-a sugerat acest fel de mâncare a fost un chelner. Preparatul este unul renumit în Singapore, dar și în Malaysia, țara vecină.

Felul de mâncare, însă, a fost gătit cu un crab regal din Alaska. Acesta costă aproximativ 20 de dolari pentru 100 de game la Seafood Paradise, restaurantul unde a mâncat turista, potrivit publicației AsiaOne.

ADVERTISEMENT

În general, crabul chili este gătit cu crabi de noroi. Shinba a declarat că ospătarul a spus despre crab că este un fel de mâncare ce costă 20 de dolari, însă “fără să explice că se taxează la 100 de grame”, conform primei surse citate.

Paradise Group, care deține Seafood Paradise, a susținut, pentru Insider, că personalul de la restaurant a comunicat costul preparatului către grupul lui Shinba chiar de două ori. În plus, personalul ar fi precizat și prețurile pe grame din meniu, pentru ca oaspeților să le fie mai ușor de înțeles.

ADVERTISEMENT

“Pentru a preveni orice neînțelegere, personalul a adus chiar și crabul regal din Alaska întreg la masă înainte de preparare”, a mai spus Paradise Group pentru sursa citată.

Turista japoneză a susținut că nu i-a fost menționat faptul că “crabul întreg va fi gătit doar pentru noi”. Aceasta a crezut că grupul ei va primi doar o porție de crab.

ADVERTISEMENT

Nota de plată a costat aproximativ 1.000 de dolari

Crabul din Alaska a costat aproximativ 680 de dolari, potrivit unei imagini cu bonul fiscal pe care Shinba a trimis-o către AsiaOne. Astfel, crabul a cântărit aproimativ 3,5 kilograme.

Turista japoneză a mai declarat, pentru AsiaOne, că “erau trei farfurii pline cu crab și multe alte feluri de mâncare – nu am reușit să terminăm totul.”

Nota de plată pentru masă a costat aproximativ 1.000 de dolari, împreună cu celelalte preparate comandate. Shinba a chemat apoi poliția, după care ofițerii au ajuns la locație.

În urma unor discuții, grupului lui Shinba i-a fost acordată o reducere de aproximativ 78 de dolari. Prietenul său a plătit nota cu cardul de credit. Potrivit Paradise Group, managerul restaurantului său a ajutat-o pe turistă să facă plângerea, iar reducerea i-a fost oferită “din bunăvoință”.

În general, preparatele de crab de la acest restaurant au prețuri între 7,90 și 8,60 dolari pentru 100 de grame. Felurile de mâncare care conțin specii mai rare de crab costă 19,60 dolari pentru 100 de grame.

Femeia a contactat și Consiliul de Turism din Singapore în legătură cu această întâmplare. Cazul său a fost trimis la Asociația Consumatorilor din Singapore.

ADVERTISEMENT
Tags: