Actorul britanic Tom Wilkinson a murit astăzi, 30 decembrie, la vârsta de 75 de ani. Anunțul trist a fost făcut de familia vedetei care a făcut furori în filmele de la Hollywood.
Tom Wilkinson, cunoscut pentru rolurile din Batman Begins, Shakespeare in Love, Mission: Impossible – Ghost Protocol, a murit la 75 de ani. Actorul, care a făcut furori în producții de la Hollywood, dar și britanice, a murit acasă. Decesul vedetei a fost unul surprinzător, susține familia lui, potrivit The Guardian.
”Cu mare tristețe, familia lui Tom Wilkinson anunță că acesta a murit brusc acasă pe 30 decembrie. Soția și familia lui erau alături de el. Familia cere intimitate în acest moment”, este mesajul transmis presei de agentul actorului britanic.
Actorul a fost unul dintre numele mari ale lumii filmului. A fost nominalizat de șase ori la premiile Bafta și a reușit să și câștige importanta distincție pentru filmul The Full Monty, realizat în 1997. De asemenea, el a fost de două ori nominalizat la premiile Oscar.
Prima nominalizare a venit pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, prestația lui din filmul In The Bedroom fiind apreciată de critici. A doua nominalizare a venit în 2008, pentru cel mai bun actor într-un rol principal, din filmul Michael Clayton.
Tom Wilkinson a câștigat și un premiu Emmy. Rolul care i-a adus distincția a fost cel al lui Benjamin Franklin în mini-seria John Adams din 2008. De asemenea, tot pentru interpretarea unui personaj politic a mai fost o dată nominalizat la Emmy. Juca rolul tatălui lui John F Kennedy.
Născut în Marea Britanie, Tom Wilkinson a emigrat, alături de familia sa în Canada. Avea doar patru ani la acea vreme. Întors în Anglia, el a urmat cursurile universității din Kent, a făcut actorie și a terminat și Academia de Artă Dramatică.
El a descoperit că este atras de actorie și de tot ce înseamnă teatru și film înainte de a împlini 18 ani. La acea vreme i s-a cerut să regizeze o piesă. “Pentru prima dată în viața mea, am început să fac ceva ce știam să fac”, a spus el, conform Antena 3.
De-a lungul carierei, Tom Wilkinson a jucat în peste 130 de producții. El a fost căsătorit cu colega lui de platouri, actrița Diana Hardcastle. Au jucat chiar și roluri în care erau căsătoriți și pe micul ecran. Actorul și soția sa au împreună două fete.