Tragedia s-a produs în Franța, unde tânărul român în vârstă de 23 de ani, care locuiește în Spania, a intrat pe contrasens într-un alt camion. Din păcate șoferul celuilalt camion nu a supraviețuit. Conform anchetatorilor, accidentul a avut loc în Franța pe 7 martie în Bearn, pe drumul dintre Oloron și Navarrenx, în Saint-Goin.
Victima avea 39 de ani, iar acum Parchetul din Pau a anunțat plasarea sub supraveghere judiciară a șoferului în vârstă de 23 de ani, pentru ucidere involuntară. Potrivit sursei citate, românul conducea un camion încărcat cu porumb și a pierdut controlul asupra direcției tocmai pentru că se uita la un film în timp ce conducea.
Impactul a fost extrem de violent, șoferul din camionul ce venea din sens opus fiind ucis pe loc. Chiar și românul a ajuns la spital, fiind rănit grav. Tânărul român le-a recunoscut anchetatorilor că în cabina camionului său rula un film, cu toate acestea nu a recunoscut că se uita la film ci doar ar fi ”ascultat conținutul”.
Un accident la fel de violent se producea între timp în Timiș, acolo unde un tânăr de 21 de ani a murit pe loc, iar alți doi pasageri au ajuns în stare gravă la spital. Conform ISU Timiș, accidentul s-a produs în zona localității Coșava, din Timiș. Bărbatul decedat avea 21 de ani și totul s-a produs după un impact violent între un TIR și o autoutilitară.
Se pare că șoferul în vârstă de 21 de ani, totodată cel care conducea autoutilitara, dinspre Făget spre Deva, a intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamentar. Șoferul TIR-ului, alături de o femeie care era simplu pasager, au ajuns în stare gravă la spital.
La fața locului au ajuns mai multe mașini de intervenție, însă salvatorii nu au mai putut face nimic pentru șofer. “S-au deplasat pompierii din cadrul Statiei Faget cu o autospeciala de stingere, o autospeciala de prima interventie si comanda si un echipaj SMURD.
La fața locului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. În accidentul rutier au fost implicate un autotren și o camionetă, cu trei persoane participante, fiind toate încarcerate”, anunța SAJ Timiș.
Tot în Timiș murea și șoferul unui autobuz care fusese implicat într-un accident pe raza localității Sânandrei. Șoferul conducea un autobuz cu 18 pasageri, toți dintre aceștia ajungând la spital. Polițiștii spun că șoferul unui TIR care circula pe DN69 a intrat pe contrasens în timp ce efectua o depășire și a lovit frontal autobuzul care circula regulamentar.
Șoferul autobuzului a fost rănit foarte grav și a murit în spital, în timp ce 8 pasageri au fost, de asemenea, internați în spital. Restul de 10 au ajuns și el la UPU, însă au plecat acasă după câteva ore de investigații. Acum, șoferul TIR-ului va fi cercetat pentru ucidere din culpă, deși inițial era încadrat juridic la vătămare din culpă.