News

Accident grav pe o autostradă din Ungaria, un român a murit după ce microbuzul său s-a ciocnit cu o mașină de pompe funebre

Tragedie pe o șosea din Ungaria. Un șofer român a murit într-un cumplit accident rutier. Microbuzul pe care îl conducea s-a ciocnit cu o mașină de pompe funebre.
22.02.2023 | 11:41
Accident grav pe o autostrada din Ungaria un roman a murit dupa ce microbuzul sau sa ciocnit cu o masina de pompe funebre
Un român a murit pe o autostradă din Ungaria. Microbuzul său, coliziune violentă cu o mașină de pompe funebre. Sursa foto: vira.hu / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un şofer român a murit marţi după-amiază în urma unui accident rutier produs la kilometrul 30 de pe Autostrada 54, din Ungaria, între localitățile Fischerbocsa și Bocsa, conform presei din statul vecin.

Un român a murit pe o autostradă din Ungaria. Microbuzul său, coliziune violentă cu o mașină de pompe funebre

În evenimentul rutier din Ungaria au fost implicate nu mai puțin de trei mașini. În urma coliziunii, una dintre ele s-a izbit de un copac. Unul dintre șoferi, cel care conducea un microbuz din România, nu a supraviețuit coliziunii frontale, în ciuda intervenției rapide a forțelor medicale.

ADVERTISEMENT

Potrivit publicației Vira.hu, la kilometrul 30 al Autostrăzii 54 din Ungaria, mașina înmatriculată în România s-a ciocnit frontal cu o dubă albă, aparținând unei firme de pompe funebre. Coliziunea, una extrem de violentă, i-a fost fatală șoferului microbuzului românesc.

Accidentul a avut loc jurul orei 13.30, în apropierea localității Bocsa. În carambol a fost implicată și o a treia mașină. Bărbatul aflat la volanul acesteia a evitat coliziunea cu cele două dube. El a tras rapid de volan și a intrat într-un copac de pe marginea șoselei.

ADVERTISEMENT

Vehiculul din România era încărcat cu mai multe plăci de pavaj. În momentul impactului, acestea l-au lovit pe șofer. Românul nu a supraviețuit rănilor suferite, fiind declarat decedat de medicii de pe ambulanță sosiți la fața locului.

Potrivit informațiilor furnizate de site-ul citat, duba albă, cea care s-a răsturnat din cauza forței coliziunii, aparținea unei firme de pompe funebre din localitatea maghiară Csongrad-Csanad.

ADVERTISEMENT

Filmul tragediei rutiere din Ungaria. Șoferul microbuzului românesc a murit pe loc

Fără voia sa, Zoltan Czeller, primarul orașului Janoshalma, a văzut întregul film al tragediei din Ungaria. El călătorea în mașina din spate și a dat o declarație despre detaliile accidentului.

Microbuzul albastru condus de un român circula dinspre Kecskemat. Potrivit spuselor edilului maghiar, la un moment dat un Opel Corsa a încetinit în fața lui și apoi s-a oprit, cu intenția vizibilă de a vira la stânga. La fel a făcut și Czeller.

ADVERTISEMENT

În schimb, șoferul microbuzului românesc a observat prea târziu mașinile oprite. A încercat să frâneze și ar fi tras de volan stânga, pentru a evita coliziunea. A intrat însă pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o dubă albă care venea din sens opus.

ADVERTISEMENT