News

Accident între vehicule NATO, pe DN1. Cele trei camioane implicate erau conduse de militari străini

Mai multe trailere care transportau echipament militar au fost implicate într-un accident în lanț pe DN1, toate vehiculele fiind înmatriculate în Marea Britanie.
04.03.2024 | 14:43
Accident intre vehicule NATO pe DN1 Cele trei camioane implicate erau conduse de militari straini
Accident pe DN1, cu mai multe trailere care transportau echipament militar. Unde mergeau camioanele
ADVERTISEMENT

Accidentul s-a produs în zona localității Băicoi din Prahova și se pare că cele trei remorci s-au lovit în timp ce mergeau în șir indian pe același sens de mers. În urma evenimentului au fost înregistrate pagube materiale, însă nimeni nu a fost rănit. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție.

Accident între vehicule NATO, pe DN1

”Din primele verificări, a reieşit faptul că impactul a avut loc între 3 vehicule, conduse de 3 bărbaţi cu vârstele de 23, 24 şi 28 de ani. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova, conform Republika News.

ADVERTISEMENT

Se pare că cele trei vehicule se îndreptau spre baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanța. Cele trei trailere făceau parte dintr-un convoi de 15 trailere militare care mergeau spre Constanța. Se pare că unul dintre șoferi nu a păstrat distanța corespunzătoare, astfel că s-a produs ciocnirea în lanț.

“La data de 4 martie, în jurul orei 11,30, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe Drumul Naţional 1, în zona localităţii Băicoi, pe sensul de mers Braşov către Bucureşti, ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări a reieşit faptul că impactul a avut loc între 3 vehicule, conduse de 3 bărbaţi cu vârstele de 23, 24 şi 28 de ani.

ADVERTISEMENT

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime”, au transmis și reprezentanții ISU Prahova, conform Digi 24. Se pare că cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, însă rezultatele au fost negative. Astfel de incidente au mai fost înregistrate în România în ultimii ani, de la izbucnirea războiului din Ucraina.

Din acel moment au început să tranziteze țara noastră tot mai multe vehicule militare, spre diverse destinații, astfel că accidentele nu au lipsit. Cel mai bun exemplu accidentul din 2023, tot cu trei mașini militare implicate. Din fericire acest accident nu s-a lăsat cu victime, doar cu pagube materiale.

ADVERTISEMENT

Accident cu mai multe vehicule NATO pe drumurile din România

”Impactul a avut loc între trei vehicul care aparțin MApN. Erau conduse de trei militari, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani. Accidentul a avut loc pe DN1, în zona Podului Rafinăriei Petrobrazi pe sensul de mers București-Brașov. Din primele informații, autoturismele conduceau un convoi militar.

Militarii nu au fost răniți, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, autoturismele fiind serios avariate. Traficul din zonă a fost blocat și dirijat de polițiștii de la Rutieră. Cel mai probabil, va fi deschisă și o anchetă în acest caz, pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul”, transmiteau reprezentanții MApN.

ADVERTISEMENT

Țările NATO și UE acordă, sau cel puțin acordau, ajutor militar Ucrainei, astfel că țara noastră era principala poartă de acces spre frontul din Ucraina. În aceste condiții, în care infrastructura din țara noastră este la pământ, este ușor de înțeles de ce uneori se produc astfel de accidente, mai ales când sunt implicate vehicule militare, de mare tonaj.

ADVERTISEMENT