Un accident neobișnuit a avut loc în județul Alba, acolo unde un tânăr s-a răsturnat cu mașina. A fost găsit mort abia după patru ore de la producerea evenimentului rutier. Tragedia s-a petrecut vineri dimineața, 15 martie, în localitatea Petrești, în jurul orei 4.
Șoferul, în vârstă de 19 ani, se deplasa dinspre Sebeș către Petrești, atunci când a pierdut controlul asupra volanului. Totul s-a întâmplat în dreptul unei hale, paznicul acesteia fiind cel care a sunat la 112.
În jurul orei 04:20, la fața locului a ajuns un echipaj mixt, format dintr-un polițist și un jandarm, conform Alba 24. Aceștia au găsit mașina avariată, însă, inițial, trupul șoferului nu a fost descoperit de oamenii legii.
Abia după patru ore de la prima intervenție, cadavrul a fost găsit la câțiva metri. Trupul tânărului se afla la aproximativ 12 metri distanță de locul în care era mașina, într-o zonă unde era mai multă vegetație.
Cel mai probabil, în momentul rostogolirii, el a fost proiectat din afara autoturismului. În jurul orei 8 dimineața, un echipaj medical a ajuns la fața locului, pentru a resuscita victima accidentului.
Însă, din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui, eforturile medicilor fiind în zadar. Rămâne să se stabilească de ce primul echipaj, sosit în zona accidentului, nu l-a găsit pe șofer.
Conform reprezentanților IPJ Alba, agenții ar fi mers la spital pentru a verifica dacă tânărul a ajuns la unitatea medicală. Trupul neînsuflețit al șoferului, în vârstă de 19 ani, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.
„Echipajul mixt, format din polițișt și jandarm, deplasat la fața locului, a efectuat verificări fără a fi identificată vreo victimă sau martori, polițiștii deplasându-se inclusiv la spital pentru a verifica dacă s-a prezentat vreo persoană, pentru a primi îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Alba.
Urmează să se afle care a fost cauza morții, dar și ora aproximativă a producerii decesului. Ancheta va stabili dacă victima mai era în viață după accident și dacă ar fi putut fi salvată în cele patru ore în care trupul a fost lăsat de izbeliște.