News

Accident spectaculos în Turnu Măgurele. Un polițist cu o alcoolemie uriașă a intrat cu mașina în curtea unei judecătoare

Eveniment rutier în județul Teleorman. O mașină condusă de un polițist beat a fost proiectată în curtea unei judecătoare
07.03.2024 | 15:24
Accident spectaculos in Turnu Magurele Un politist cu o alcoolemie uriasa a intrat cu masina in curtea unei judecatoare
Un polițist din Teleorman s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina în gardul unei judecătoare. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un polițist beat cu o alcoolemie uriașă a intrat cu mașina în gardul unei judecătoare. Bărbatul este membru al forțelor de ordine de la Biroul Ordine Publică Turnu Măgurele, situat în județul Teleorman.

Polițist beat la volan

Potrivit totalimpact.ro, incidentul în care a fost implicat polițistul în stare de ebrietate a avut loc în dimineața zilei de joi, în orașul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce polițistul conducea mașina sa personală și se afla în timpul liber.

ADVERTISEMENT

În urma pierderii controlului volanului, mașina a pătruns în curtea judecătoarei, deteriorând un gard și o țeavă de gaze. Cu toate acestea, vehiculul nu s-a oprit acolo.

A trecut prin al doilea gard, aflat între curtea judecătoarei și proprietatea vecinului său, continuându-și cursa nefericită până când a ajuns să dărâme gardul și să provoace pagube materiale semnificative în a doua proprietate, mai scrie sursa citată.

ADVERTISEMENT

Om al legii cu alcoolemie uriașă la volan

În momentul incidentului, în mașina polițistului se afla și un elev, care efectuează un stagiu de practică la Poliția Turnu Măgurele. Echipați fiind, colegii de la locul de muncă ai șoferului polițist au efectuat un test cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deși nu au fost raportate persoane rănite în urma accidentului, pagubele materiale cauzate sunt semnificative. Până în prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman nu a emis un comunicat oficial de presă referitor la acest incident.

ADVERTISEMENT

Un alt polițist beat a provocat un accident

Un agent de poliție tânăr a fost implicat într-un accident grav în septembrie 2023, în municipiul Caracal din județul Olt. Tânărul șofer, Evenimentul tragic s-a petrecut la prima oră a dimineții, când o femeie care se îndrepta spre locul de muncă și a fost lovită de mașina condusă de un tânăr de 21 de ani, rezultând răniri grave.

Polițiștii au fost alertați de circumstanțele suspecte ale accidentului și au descoperit că persoana inițial indicată chiar de adevăratul șofer nu era cea corectă. La volan se afla de fapt un tânăr agent de poliție la Poliția Transporturi Constanța.

ADVERTISEMENT

„La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 5,50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal”, a spus Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

ADVERTISEMENT
Tags: