Sport

Detalii îngrozitoare despre faza horror din Dinamo – Poli Iași, la care Hațegan a arătat doar galben: „Nu auzea și îi curgea sânge din ureche”. Update

Accidentare horror în Dinamo - Poli Iași! Luca Mihai a plecat cu ambulanța de pe teren, iar Hațegan a dat doar galben pentru atacul brutal al lui Homawoo
14.04.2024 | 19:29
Detalii ingrozitoare despre faza horror din Dinamo  Poli Iasi la care Hategan a aratat doar galben Nu auzea si ii curgea sange din ureche Update
Accidentare horror în Poli Iași - Dinamo! Decizie halucinantă a lui Hațegan, după ce Luca Mihai a plecat cu ambulanța la spital. FOTO: gsp.ro
ADVERTISEMENT
14-04-2024
16:48

Detalii suplimentare despre starea de sănătate a lui Luca Mihai

În timpul meciului Dinamo – Poli Iași, pe Digi Sport 1, comentatorul Andrei Tivilichi a venit cu informații suplimentare despre starea de sănătate a lui Luca Mihai.

„Luca Mihai nu auzea și îi curgea sânge dintr-o ureche. Incredibil ce decizie a putut să ia Ovidiu Hațegan”, a fost mesajul lui Tivilichi.

Luca Mihai a fost victima unei accidentări horror în prima repriză a meciului Dinamo – Poli Iași. Fotbalistul grupării din Copou a fost lovit cu capul în ceafă de Josue Homawoo.

Luca Mihai, accidentare horror în Dinamo – Poli Iași. Ce decizie a putut să ia Ovidiu Hațegan

Ovidiu Hațegan, considerat cel mai bun arbitru român, a luat o decizie de neînțeles în minutul 30 al meciului Dinamo – Poli Iași. Homawoo l-a atacat violent pe Luca Mihai.

ADVERTISEMENT

Dinamovistul l-a lovit cu capul ceafă pe ieșean, iar fotbalistul împrumutat de la CFR Cluj a avut nevoie de îngrijiri din partea medicilor de pe ambulanță.

Cu toate acestea, deși atacul lui Homawoo a fost extrem de brutal și toată lumea aștepta cartonașul roșu, „centralul” arădean a scos doar cartonașul galben. Până și copiii prezenți la meci pe „Arcul de Triumf” au huiduit decizia lui Hațegan. – vezi VIDEO

ADVERTISEMENT

Din cauza accidentării lui Mihai, meciul a fost oprit timp de opt minute. După ce a părut că își recapătă cunoștința, mijlocașul în vârstă de 20 de ani a fost urcat pe targă și băgat în ambulanță.

Moldovenii au rămas în inferioritate numerică din minutul 20

Dacă pe Homawoo nu l-a eliminat pentru un fault atât de violent, Ovidiu Hațegan a scos cartonașul roșu la ceva mult mai blând. În minutul 20, Rachid Bouehnna a fost eliminat pentru că l-a faultat pe Abdallah din postura de ultim apărător.

ADVERTISEMENT

Decizia lui Hațegan a fost însă una corectă, pentru că reluările TV au arătat cum fundașul algerian l-a tras de tricou pe vârful lui Dinamo, la marginea careului de 16 metri. Dacă nu ar fi fost împiedicat de Bouhenna, Abdallah ar fi scăpat singur cu portarul Silviu Lung Jr.

Evenimentele din prima repriză l-au determinat pe Tony să facă două modificări. Mai întâi l-a scos pe golgheterul Alin Roman, imediat după eliminarea lui Bouhenna, și l-a introdus pe Florin Ilie.

ADVERTISEMENT

Apoi, în urma accidentării lui Luca Mihai, tehnicianul portughez l-a introdus pe un al jucător eligibil regulii U21, Andrei Gheorghiță.

  • 2008 este anul în care Ovidiu Hațegan a fost promovat pe lista FIFA
  • 43 de ani are arbitrul originar din Arad

 

ADVERTISEMENT