Care este cel mai murdar loc din casa ta? Există o încăpere în care se regăsesc cele mai multe bacterii. Iar deși mulți se gândeau că ar fi vorba despre hol ori despre baie, iată că adevărul este altul.
Sunt anumite zone din casa ta care pot să găzduiască o cantitate imensă de bacterii și germeni. Tocmai din acest motiv, atunci când alegi să faci curățenie, mai bine te concentrezi pe ele.
Care este cel mai murdar loc din casa ta? Bucătăria. Deși pare greu de crezut, în special pentru faptul că aici prepari alimentele și ești atent la detalii, iată că bacteriile se adună mai repede decât în orice altă încăpere.
Coșul de gunoi din bucătărie, spre exemplu, poate ascunde germeni. Iar același lucru e valabil și în cazul chiuvetei. Și aici se pot ascunde mai multe bacterii decât ai fi crezut, dacă locul nu este igienizat. Nu uita că aduci alimente din exterior, care pot conține germeni.
La rândul lor, mânerele, dar și butoanele aragazului tău, sau ustensilele de bucătărie, pot ajunge să fie destul de murdare. Tocmai din acest motiv, o dezinfectare regulată este necesară aici, arată Healthline.
Mergem mai departe, la baie. De altfel, poate nu este cel mai murdar loc din casa ta, însă și aici se ascund bacteriile. Prosoapele care nu sunt spălate la timp pot ascunde germeni, iar la fel și robinetele sau cada.
Periuța de dinți, ori uscătorul de păr, pot deveni și ele preferatele bacteriilor. Astfel, este necesar ca atunci când facem curățenie să acordăm o atenție sporită și acestor obiecte.
Și în camera de zi se pot ascunde bacterii. Telecomanda, spre exemplu, dar și tastatura unui calculator pot ascunde germeni. Nu uita nici de perne sau de canapea, unde praful se depune destul de repede.
Recomandat este să dezinfectezi regulat suprafețele și de asemenea, să aspiri frecvent camera. Dacă ești atent la aceste detalii, atunci poți transforma fiecare colț al casei tale într-un loc sigur.