Life

Adevăratul diagnostic pus de medici Cameliei Mitoșeru. Mihai Mitoșeru: “Nu a fost AVC”

Mihai Mitoșeru (46 ani) a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, adevăratul diagnostic primit de mama sa, Camelia Mitoșeru (71 ani), care a fost transportată de urgență la spital
11.11.2021 | 11:47
Adevaratul diagnostic pus de medici Cameliei Mitoseru Mihai Mitoseru Nu a fost AVC
Ce diagnostic a primit Camelia Mitoșeru de la medici. Sursă foto: Facebook/Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Actrița Camelia Mitoșeru a fost găsită, zilele trecute, în stare gravă de fiul său, Mihai Mitoșeru.  Conform mărturisirilor lui Mihai Mitoșeru, mama sa stătea inertă, în camera ei și nu vorbea deloc.

Speriat, actorul a sunat imediat la 112, iar Camelia Mitoșeru a fost transportată la Spitalul Floreascaa, din București, unde a intrat imediat pe mâna medicilor de la Urgențe. A primit tratament specializat și primele informații primite de Mihai Miroșeru l-au făcut să se  gândească la un accident vascular cerebral.

ADVERTISEMENT

Adevăratul diagnostic pus de medici Cameliei Mitoșeru

”S-a întâmplat ieri, chiar de ziua mea (Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, n. red.). Am vorbit cu ea pe la 6.00 seara, era bine, era veselă, am râs împreună la telefon. Apoi, am sunat-o pe la 9 seara, nu mi-a răspuns și m-am îngrijorat. Știam că luase un Terraflu și acel medicament poate să provoace somnolență, așa că am insistat.

(…) Am mers peste ea și am găsit-o în cameră. Stătea în fund, dar nu putea vorbi deloc. Am dus-o, de urgență, la Spital, la Floreasca, medicii au preluat-o imediat.

ADVERTISEMENT

Acum este pe tratament pentru AVC, medicii știu mai bine diagnosticul. Nu am putut vorbi cu ea. Am înțeles de la doamna doctor neurolog care se ocupă de ea că poate vorbi acum, nu foarte bine, dar e totuși un pas înainte. Acum, ce să zic? Stau și mă uit pe pereți, la tavan, mă rog la Dumnezeu să fie mama bine, să își revină”, ne spunea, Mihai Mittoșeru, în exclusivitate, la câteva ore după ce mama sa a ajuns de urgență la spital.

Mihai Mitoșeru: “Nu a fost AVC”

Astăzi, la aproape 4 zile de când Camelia Mitoșeru a ajuns pe mâna medicilor, Mihai Mitoșeru a primit diagnosticul pus mamei sale și ne-a dezvăluit că actrița a suferit, de fapt, o criză compulsivă, din cauză că nu a luat tratamentul care i-a fost prescris după operație suferită, la începutul anului.

ADVERTISEMENT

“Nu a fost AVC! Mi-a zis doctorul că a ieșit foarte clar din interpretarea RMN-ului! A făcut o criză convulsivă din cauza faptului ca nu a mai luat Levetiracetam ultimele zile, pastile care se iau după operație ?”, a dezvăluit Mihai Mitoșeru, în exclusivitate, pentru FANATIK.

În prezent, Camelia Mitoșeru se simte bine, vorbește normal și pare recuperată total, conform lui Mihai Mitoșeru care speră ca, vineri, mama lui să fie externată.

ADVERTISEMENT

”Vineri, dacă totul merge bine, o aduc acasă, o vor externa. Trebuie doar să se asigure că totul este bine, că evoluția este una bună. Când o văd acasă, mă liniștesc și eu. Abia atunci voi fi sigur 100% ”, ne declara, miercuri,  Mihai Mitoșeru.

Camelia Miroșeru, operată după ce i s-a descoperit o tumoră benignă-meningiom

Vă reamintim că actrița Camelia Mitoșeru a fost supusă unei operații pe creier, în februarie 2020, după ce i-a fost descoperită o tumoră benignă-meningiom. La vremea aceea, fiul său, Mihai Mitoșeru a făcut un apel public pentru conștientizarea importanței donării de sânge, moment în care mai multe persoane publice și nu numai au mers la centrul de transfuzii și au donat, pentru a o ajuta pe actriță să depășească momentul de cumpănă.

“A fost o intervenție foarte grea și a durat foarte mult. Mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt excelent. Ies singură din casă! Merg la cumpărături, ies în curte cu cățelul de două ori pe zi. Mă simt foarte, foarte bine. A stat Mihai o grămadă de timp, după am fost din nou în spital, pentru recuperare, bineînțeles. Azi împlinesc două luni de la operație. O lună a fost foarte grea, într-adevăr, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am trecut peste” , mărturisea Camelia Mitoșeru, la Antena Stars, la două luni după intervenție.

ADVERTISEMENT