Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Adi Mutu a găsit bilele albe după amicalul Columbia – România 3-2. „Ideea lui Edi e corectă”

Adi Mutu a analizat evoluția „tricolorilor” după amicalul Columbia - România 3-2, scor 3-2. „Briliantul” a găsit bile albe pentru Edi Iordănescu.
27.03.2024 | 17:33
Adi Mutu a gasit bilele albe dupa amicalul Columbia  Romania 32 Ideea lui Edi e corecta
Adi Mutu a găsit bilele albe după amicalul România – Columbia 2-3. „Ideea lui Edi e corectă”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

„Tricolorii” nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în amicalul cu Columbia, însă Adrian Mutu a găsit și lucruri bune la strategia lui Edi Iordănescu. „Briliantul” îl laudă pe selecționerul României pentru grupul creat la echipa națională.

Adi Mutu a găsit bilele albe după amicalul Columbia – România 3-2. „S-a format un nucleu. Ideea lui Edi e corectă”

Selecționata lui Edi Iordănescu a dat piept cu una dintre cele mai în formă naționale din lume în ultimul amical din martie și una dintre rivalele vechi de la Campionatul Mondial. Columbia și-a luat revanșa în fața „tricolorilor” la Madrid, iar echipa națională a revenit cu picioarele pe pământ înainte de EURO.

ADVERTISEMENT

Adrian Mutu este realist după Columbia – România, scor 3-2, și identifică un lucru de lăudat în strategia lui Edi Iordănescu. Acesta a găsit și certitudini în lotul României după amicalele din luna martie.

„Certitudini sunt, nu trebuie să judecăm echipa națională după meciul de aseară sau numai pentru meciul de aseară. Clar că aseară a fost Columbia mai bună, dar cred că s-a format un nucleu al echipei.

ADVERTISEMENT

Aveam 12 meciuri fără înfrângere ceea ce era bine. Nu am ieșit așa de șifonați după jocul ăsta, dacă ieșeam cu un 4, 5-0 ne dezumflam de tot și probabil ne lua moralul pentru EURO. Cred că ideea lui Edi de a forma un grup și de a merge pe forma grupului este corectă.

Rațiu trece prin aceeași situație ca Drăgușin, pentru că nu joacă la echipa de club. Stanciu poate să fie o certitudine, fundașii centrali și Florin Niță și Moldovan, poți să te bazezi pe ei. Nu avem în momentul acesta doi fundași laterali cărora le știi deja numele”, spune Adi Mutu.

ADVERTISEMENT

Adi Mutu, despre concurența pentru EURO 2024: „Își joacă postul”

Adrian Mutu este de părere că Edi Iordănescu are o misiune dificilă în formarea lotului pentru EURO 2024. „Briliantul” este convins că selecționerul va alege cele mai în formă soluții înaintea turneului final din Germania.

„Își joacă postul Mogoș, Rațiu și Manea. Va alege Edi în funcție de forma lor, chiar dacă nu vă place Marius Marin va spun că mie îmi place. Este important în economia jocului, pentru că recuperează și aleargă foarte mult.

ADVERTISEMENT

Dacă stăm să ne uităm la mijlocașii centrali sunt toți acolo, poate cu un plus pentru Răzvan Marin pentru experiența din Italia. Stanciu nu cred că o să lipsească și probabil este cel mai valoros jucător al nostru. Sperăm ca Ianis să strângă cât mai multe minute și să aibă ritm să ducă tot meciul.

În față toată lumea își joacă postul. Depinde foarte multe de forma de moment a jucătorilor, mai sunt aproape două luni”, a spus Adrian Mutu la FANATIK SUPERLIGA, emisiune în direct de la ora 10:30, doar pe site-ul FANATIK.RO, în fiecare zi de luni, marți și vineri.

“NU AVEM PUTERE!” Adrian Mutu DEZVALUIE MAREA PROBLEMA a nationalei | Romania - Columbia 2-3

ADVERTISEMENT