Adrian Mutu a pus sub lupă atacanții României după dubla cu Irlanda de Nord (1-1) și Columbia (2-3). Golgheterul all-time al naționalei, 35 de goluri, la egalitate cu Gică Hagi, n-a fost convins de Geroge Pușcaș și Denis Alibec.
Edi Iordănescu a convocat 29 de jucători, dintre care trei atacanți, pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia: George Pușcaș, Denis Alibec și Denis Drăguș. Primii doi au fost, pe rând, titulari dar nu au dat randamentul scontat.
„Dacă ne referim strict la atacanți, eu zic că n-au avut prea multe de făcut. În afară de cei care sunt acum, mă refer la români, pot să mai apară Bîrligea de la noi și Louis Munteanu de la Under 21. Eu zic că forța atacului nu stă doar în forma jucătorilor din atac. Stă și în asta, dar mai ales în forța echipei de a duce mingea în atac și a crea situații favorabile pentru atacanți.
Aici am suferit noi puțin. S-a văzut mai mult în meciul cu Irlanda de Nord în care mă așteptam să dăm mai multe goluri, chiar dacă Irlanda de Nord s-a închis bine.
Eu sunt genul de antrenor care nu dă vina pe atacanți ci pe toată echipa pe toată puterea echipei de a face faza ofensivă. Defensiv la fel. Trebuie să te aperi cu toți, începând de la atacanți, nu doar linia de fund.
Asta este, nu avem ce face. Dacă ne referim la nume, pe ăștia îi avem și cu ăștia defilăm. Poate putem să îmbunătățim forța echipei.
(n.r. – Deci nu ți s-a părut că prestația modestă a lui Alibec e doar vina lui Alibec) E și vina lui, bineînțeles. Și se vede că ritmul său nu e același pe care îl avea când juca la Farul. Are un ritm mai scăzut pentru că și ritmul unde joacă e probabil mai scăzut. E și vina lui, dar eu cred că întreaga echipă trebuia să producă mai mult fotbal ofensiv.”, a declarat Adrian Mutu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
Adrian Mutu îl cere la echipa națională pe Louis Munteanu (21 de ani). Atacantul împrumutat de Fiorentina la Farul are doar o selecție pentru reprezentativa de seniori și a lipsit de la această acțiune a „tricolorilor”, el fiind convocat de Pancu la U21 pentru meciul cu Armenia.
„Nu, nu cred că e prea crud. M-am uitat și la prima repriză a meciului cu Armenia. Chiar spuneam că U21 e o echipă bună, cu nume foarte bune. Eu nu cred că e tânăr. Atâta timp cât el demonstrează în campionatul nostru, dă goluri și are prestații foarte bune, ar trebui încercat de ce nu?
E un jucător, poate singurul din față, care are execuții incredibile. Și Alibec mai are execuții când e în formă bună, dar Louis Munteanu poate fi în acest moment o soluție, de ce nu?
Atâta timp cât e cel mai prolific dintre toți, de ce nu? (n.r. – Dacă ar putea Louis Munteanu să fie titular) Nu contează vârsta. Atâta timp cât are tupeu acolo și demonstrează între seniori, de ce nu? Nu mi se pare crud”, a adăugat antrenorul lui CFR Cluj.