România a pierdut partida amicală de la Madrid, împotriva Columbiei, cu scorul de 2-3. Adrian Mutu a vorbit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI despre prestația „prințului” avută în meciul cu sud-americanii.
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Adrian Mutu, e de părere că Ianis Hagi, jucătorul care i-a dat mari bătăi de cap lui Edi Iordănescu, a adus un plus în a doua repriză, deși „Briliantul” a recunoscut că și-ar fi dorit să-l vadă pe mijlocașul român titular.
„Intrarea lui Ianis a fost bună. Am văzut că și în meciul cu Irlanda de Nord (n.r – meci în care Ianis a fost rezervă) a intrat cu multă ambiție, cu un vibe pozitiv.
Cei care au intrat după bancă au adus ceva în plus, lucru care este foarte important. Pe Ianis aș fi vrut să-l văd de la început.
Una e când joci de la început și alta când intri de pe bancă. Acum Edi (n.r – Iordănescu) știe ce calcule și a făcut, cum vrea să vadă echipa asta pentru EURO”, a declarat Adrian Mutu în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, emisiune ce poate fi urmărită LIVE, in fiecare luni, marţi şi vineri, de la ora 10:30 pe site-ul FANATIK.RO.
Fostul mare jucător a ținut să-l felicite pe mijlocașul celor de la Alaves pentru modul cum a intrat în meci și pentru atitudinea de care a dat dovadă în ambele meciuri amicale.
„Felicitări lui Ianis pentru că are o atitudine pozitivă și că nu l-a afectat foarte mult că a fost rezervă în ambele meciuri. Am remarcat la el atitudinea pozitivă cu care a intrat, asta înseamnă că dă dovadă de profesionalism, ceea ce este important.
La nivelul jocului n-am cum să-mi dau seama dacă nu-l văd de la început. Sunt curios ce-ar fi făcut, cum ar fi jucat când Columbia era la turație maximă”, a mai spus antrenorul celor de la CFR Cluj, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI
Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător al lui Edi Iordănescu în partida contra Columbiei. Conform site-ului sofascore, jucătorul român, intrat în minutul 56, a primit nota 8, cea mai mare notă din partidă.