Alexandru Mățan a fost împrumutat pentru un sezon de la Columbus Crew, din Major League Soccer, iar „giuleștenii” au însă opțiune de cumpărare.
Mijlocașul a fost prezentat oficial la Rapid și a fost cerut cu insistență de Adi Mutu: „Sunt foarte bucuros să ajung la Rapid, este o oportunitate foarte importantă pentru mine. Rapid este una dintre cele mai iubite echipe din România, dacă nu cea mai iubită, și abia aștept să joc și să cunosc acești fani minunați.
Nu am avut o situație foarte bună de când a început campionatul, dar am vorbit cu Mister, m-a convins și cui nu i-ar plăcea să fie antrenat de Adi Mutu? Am fost sâmbătă pe Giulești și mi s-a făcut pielea de găină, au niște cântece… Fanii nu se repetă timp de 90 de minute, n-am mai întâlnit așa ceva. Sper să ne susțină pe tot parcursul sezonului și să îi facem fericiți”, a spus jucătorul la conferința de presă.
Campania de transferuri este departe de a se fi încheiat la Rapid. Un fotbalist crescut de Gică Hagi ajunge în Giulești pentru a întări compartimentul ofensiv al echipei lui Adi Mutu.
Alexandru Mățan a fost transferat de Farul Constanța la Columbus Crew în campionatul nord-american de fotbal, în primăvara anului trecut, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
Deși era considerat una dintre vedetele echipei, mijlocașul ofensiv nu a rupt gura târgului în Statele Unite și a acceptat propunerea lui Adrian Mutu de a se alătura proiectului de la Rapid, conform GSP.ro.
În Major League Soccer Alexandru Mățan a jucat nu mai puțin de 37 de meciuri, fără să înscrie vreun gol însă. Deși se bucură în continuare de aprecierea americanilor, fotbalistul a decis să dea un restart carierei.
De altfel, Mățan a mai lucrat cu Adrian Mutu pe vremea în care fostul mare fotbalist a pregătit echipa națională de tineret, astfel că tehnicianul Rapidului este considerat cel mai în măsură să-l readucă la nivelul pe care îl atinsese în perioada în care era antrenat de Gică Hagi.
Pentru Alexandru Mățan, Rapid va fi al treilea club din SuperLigă. A crescut la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și a debutat în primul eșalon pe 5 iunie 2016 în tricoul celor de la Viitorul Constanța, într-un meci cu Dinamo 3-3. A mai jucat ulterior la FC Voluntari.
2 trofee a cucerit în carieră Alexandru Mățan. Cupa și Supercupa României, ambele cu Viitorul Constanța
1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Mățan, conform transfermarkt
Rapid a început noul sezon în SuperLigă cu un eșec la Constanța, 0-1 în disputa cu Farul, dar s-a impus cu 2-0 în fața marii rivale FCSB, în etapa a doua.
Victoria în fața roș-albaștrilor a creat o emulație extraordinară și în rândul finanțatorilor și partenerilor Rapidului, iar cei doi coproprietari i-au promis antrenorului Adrian Mutu că va mai primi întăriri în perioada următoare.
La sfârșitul acestei săptămâni Rapid va evolua în deplasare, cu Universitatea Craiova, în cel mai important meci al etapei a 3-a a SuperLigii.