Adrian Porumboiu a analizat faza care i-a pus pe jar pe cei de la FCSB și Universitatea Craiova în prima repriză și care a rupt echilibrul partidei. Analiza fostului mare arbitru internațional la FANATIK SUPERLIGA.
Adrian Porumboiu este de părere că FCSB a primit pe bună dreptate penalty în minutul 45+8: „Văzând faza acum e decizie corectă pentru că apărătorul are brațul desfăcut și se duce cu mâna exact pe minge. Nu se duce mingea în mâna lui. Gestul pe care îl face, parcă vrea să dea un pumn la minge și i-l dă până la urmă”.
Porumboiu a descris plastic: „E o fază pe care e greu s-o deslușești. Cade și portarul. Pe timpuri când mergeai la biserică se aruncau bomboane la copii și se repezeau și ăia mari și ăia mici să le ia de pe jos.
Acum portarul căuta bomboane, adică mingea. O fază hilară așa. Prima dată provoacă rumoare o astfel de fază într-o competiție la nivelul ăsta. O fi având mingea unsoare pe ea și n-avea nici mâner s-o prindă de mâner”.
Adrian Porumboiu și-a mai adus aminte de o altă fază care a fost extrem de controversată și îndelung analizată: „Deci e decizie corectă. Din instinct spun că joacă mingea cu mâna. Din ce am văzut e penalty.
Și mâna e desfăcută, dar dacă aș face o paralelă, a mai fost o fază tot la Craiova, cu Dawa când l-a lovit mingea în picior și a ridicat brațul.
Eu atunci am spus că e penalty dacă vă amintiți. Și am rămas singurul pe poziții că e penalty, dar nu l-a dat. Atunci am spus că e, acum ar fi culmea să spun că… Nu există penalty clar sau mai puțin clar. E penalty”.
Mihai Rotaru l-a atacat pe centralul Marcel Bîrsan imediat după meci: „Suntem frustraţi. Nu au fost mai buni ca noi în seara asta. Era contră, dar în alte ţări nu s-a dat acest penalty. Eu consider că trebuie să comparăm mere cu mere. Am avut un galben la Badelj, unde s-a dat galben, a fost aceeaşi fază la FCSB şi nu s-a dat. Nu s-a judecat cu aceeaşi unitate de măsură. Puteam da un alt curs meciului.
Am să-l rog pe domnul Avram să analizeze aceleaşi faze de galben ale noastre cu cele ale FCSB-ului. Pe mine mă interesează să comparăm mere cu mere. Am văzut că Bârsan are alte aspiraţii în seara asta.
Fotbaliştii noştri au pus osul în seara asta. Nu am ce să le reproşez. Maniera de arbitraj a lui Bârsan… Am avut penalty cu Farul, echipa lui Mititelu a avut penalty. Azi s-a dat penalty.
Nu dorim să fim prieteni cu arbitri, dar dorim să nu fim dezavantajaţi. Noi suntem cea mai dezavantajată echipă. Nu îmi place de Marius Avram de la semifinalele Cupei de acum câţiva ani, când avea o atitudine sfidătoare.
Şi la un meci cu FCSB când a avut o atitudine pro-FCSB pe faţă. Nu a văzut un penalty mare, mare la Gustavo. E un arbitru care construieşte logic argumentaţia lui. Îmi face plăcere să îl ascult”.