Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, şi omul de afaceri Ioan Niculae au fost achitaţi luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care erau judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare în dosarul Romgaz, în care prejudiciul calculat de procurori se ridică la peste 60 milioane de euro.
Potrivit deciziei instanţei, Adriean Videanu şi Ioan Niculae au fost achitaţi în baza articolului 6 litera a) din Codul de procedură penală: “Fapta nu există”. În acest dosar a fost implicat şi un alt fost ministru al Economiei, Varujan Vosganian, însă Parlamentul a respins în două rânduri, în 2013 şi 2015, cererea DIICOT de a-l pune sub urmărire penală.
Pe parcursul procesului, judecătorii au exclus mai multe probe strânse de procurori şi interceptări realizate de SRI, punând în aplicare decizii ale Curţii Constituţionale, prin care a fost stabilit că nu se pot folosi în dosarele penale interceptări realizate în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.
DIICOT acuza că firma lui Ioan Niculae, Interagro (care operează mai multe combinate de îngrăşăminte chimice) a primit nelegal gaze din producţia internă a României la preţuri foarte mici, respectiv aproximativ un sfert din preţul practicat pe piaţă. Procurorii susţin că, “la începutul anului 2005, Ioan Niculae, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC Interagro SA Bucureşti, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu Marin Mirea, fost administrator al societăţii şi consilier pe probleme energetice al lui Niculae, şi cu Alpar Kramer, director comercial/marketing la Romgaz.
Grupul infracţional organizat ar fi funcţionat până la sfârşitul anului 2010 şi ar fi urmărit obţinerea de beneficii materiale de către liderul grupului prin intermediul societăţii controlate de acesta – SC Interagro SA”.
Procurorii mai susţin că membrii grupului au aplicat o strategie pe termen lung pentru a obţine o cantitate de gaze naturale de la Romgaz, fără ca acestea în fapt să fie plătite, sub disimularea că pentru gazele livrate au fost acordate discounturi.
Conform DIICOT, Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri la nivelul conducerii Ministerului Economiei, acţionar majoritar la Romgaz SA, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate. În perioada în care Adriean Videanu a fost ministru al Economiei (decembrie 2008 – octombrie 2010), a fost iniţiată şi aprobată în Guvern OUG 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009, prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producţie internă, al căror cost era cuprins între 1/4 şi 1/3 din preţul gazelor naturale din import.
“Prin actele emise (ordine, memorandumuri), sub aparenţa legalităţii şi opozabilităţii erga omnes, s-au creat modalităţi de realizare a scopului infracţional, acordându-se reduceri comerciale, precum şi posibilitatea/dreptul de achiziţionare de gaze naturale doar din producţia internă la care a avut acces SC Interagro SA, aproape în mod necondiţionat, fără îndeplinirea cumulativă şi efectivă a condiţiilor prevăzute în acestea”, acuză procurorii DIICOT. Potrivit acestora, prejudiciul adus Romgaz se ridică la suma de 282.630.330 lei.
Decizia referitoare la achitarea lui Adriean Videanu şi Ioan Niculae nu este definitivă, DIICOT având posibilitatea să facă apel.