News

Aerul condiționat împrăștie COVID-19! Nici masca nu te ferește de virus

10.07.2020 | 19:49
Aerul conditionat imprastie COVID19 Nici masca nu te fereste de virus
ADVERTISEMENT

Aerul condiționat împrăștie COVID-19! Aceasta ar putea fi cauza pentru numărul ridicat de îmbolnăviri din ultima perioadă. De altfel, în ultimele 24 de ore am avut 592 de cazuri.

Este  a doua zi cu cele mai multe testări după 29 aprilie, când ne aflam însă în stare de urgență. Aproape imediat, medicii au făcut un apel către populație.

ADVERTISEMENT

Doctorii spun să respectăm regulile de protecție și de distanțare și să avem mare grijă în această perioadă, una în care căldura și-a intrat serios în rol.

Aerul condiționat, periculos pentru sănătate

Canicula vine însă la pachet și cu ventilația controlată, una care ne poate infecta și dacă purtăm mască. Până de curând specialiștii spuneau că virusul care a pus pe jar întrega alume ar putea scădea din intensitate în timpul verii.

ADVERTISEMENT

Ca să se întâmple așa ceva e nevoie să fie îndeplinite anumite condiții. Cea mai importantă –  temperaturi de peste 37 de grade Celsius mai multe zile la rând şi umezeala redusă.

„S-au făcut studii care arată că, la 56 de grade Celsius, în 15 minute, 10.000 de unităţi de virus pot fi distruse. Ce înseamnă?

ADVERTISEMENT

Imens, da, dar nu mai existăm nici noi! La o temperatură de vară de 34 de grade Celsius, virusul nu e atât de mult distrus. Oamenii când au apreciat că îi scade puterea de infecţiozitate s-au bazat pe analogia cu virusul gripal, din păcate nu e aşa!”, a spus dr. Adriana Motoc, medic primar boli infecţioase.

„Să pornim aerul condiţionat, dar să avem şi geamul deschis. Să mergem mereu cu geamul deschis!!!

ADVERTISEMENT

Și la autobuze ar trebui aer condiţionat, dar să lase şi lase şi geamul deschis, consumul ar fi mai mare, de benzină, de motorină. Niciodată aer condiţionat cu geamul închis pentru că recirculă particule la nesfârşit”, a adăuga dr. Brânduşa Petruțescu medic imunolog:

„Pur şi simplu când vorbim elimină picături de salivă care ajung pe suprafeţe. Ridică particulele cu virus. Cei care sun expuşi mai mult trebuie să poarte şi ochelari”, a mai spus dr Adriana Motoc.

Concret, specialiștii spun că sub aer condiţionat sau sub ventilator, masca nu e de ajuns. Şi ochii trebuie protejaţi. Ochii au legătură directă cu mucoasa nazală şi, astfel, posibilele virusuri coboară uşor spre plămâni.

 

 

ADVERTISEMENT