News

Alegerile locale și parlamentare din 2023 vor fi reluate la Belgrad. Oamenii ieșiseră în stradă pentru a protesta împotriva corupției

Alegerile locale și parlamentare din Belgrad (Serbia) vor fi reluate, după ce în decembrie 2023 oamenii au ieșit în stradă și au protestat împotriva fraudei și corupției.
03.03.2024 | 17:55
Alegerile locale si parlamentare din 2023 vor fi reluate la Belgrad Oamenii iesisera in strada pentru a protesta impotriva coruptiei
Alegerile locale și parlamentare din 2023 vor fi reluate la Belgrad. Oamenii ieșiseră în stradă pentru a protesta împotriva corupției. Foto: pbs.org
ADVERTISEMENT

Primarul interimar al Belgradului, Aleksandar Sapic, a anunțat așadar că în Belgrad vor avea loc noi alegeri. Decizia a fost luată după o hotărâre a Partidului Progresist Sârb (SNS) condus de președintele Aleksandar Vucic, cel care a câștigate alegerile. ”Am decis să avem noi alegeri la Belgrad”, a transmis primarul.

Alegerile din decembrie 2023 din Serbia vor fi reluate

Observatorii de la Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) au constatat că alegerile din decembrie au fost ”dominate de decisivă a preşedintelui, care, combinată cu avantajele sistemice ale partidului la putere, a creat condiţii inechitabile pentru candidaţi”.

ADVERTISEMENT

De asemenea, observatorii internaționali au remarcat ”nereguli” grave printre care ”cumpărarea de voturi și umplerea urnelor cu buletine de vot”, în special în capitala Belgrad. În consecință, Opoziția a cerut Curții Supreme să anuleze aceste alegeri, însă cererea a fost respinsă.

Interesant, Sapic susține că decizia de a relua alegerile nu are nicio legătură cu acuzațiile de fraudă. “Am aşezat ştacheta foarte sus cu privire la legitimitatea votului. Am luat o decizie care nu ne este favorabilă, dar nu ne este frică”, a explicat edilul.

ADVERTISEMENT

Aparent inclusiv liderul din umbră al SNS, Aleksandar Vucic, a cerut autorităților ca alegerile să fie reluate, însă doar la Belgrad. Cu toate acestea, coaliția de opoziție ”Serbia împotriva violenței” SPN a anunțat că această decizie de a relua alegerile este o victorie mare pentru democrație și pentru cei care au contestat alegerile.

Dobrica Veselinovic, unul dintre liderii coaliției SNP, cea care aparține Frontului Verde-Stânga, a aplaudat această decizie. “Organizarea de noi alegeri la Belgrad constituie o victorie pentru observatori, pentru cetăţenii care au filmat şi fotografiat dovezile fraudei, pentru societatea civilă, pentru întreaga opoziţie”, a declarat Dobrica Veselinovic, conform AFP.

ADVERTISEMENT

Zeci de mii de oameni în stradă la protestele din Belgrad

“Următorul pas este lupta comună pentru a determina condiţiile în care vor avea loc alegerile”, a specificat Veselinovic. Între timp, observatorii OSCE au avertizat că întreaga campanie electorală a fost afectată de ”retorică dură, părtinire mediatică, presiune asupra angajaţilor din sectorul public şi utilizarea abuzivă a resurselor publice”.

În decembrie 2023, zeci de mii de oameni ieșeau în stradă și cereau anularea alegerilor. ”Am venit aici pentru a-mi exprima dezacordul cu rezultatul alegerilor. Simt responsabilitatea de a fi aici”, declara o femeie, pe numele său Jovana Djokovic.

ADVERTISEMENT

Alegerile nu au fost corecte”, a completat un alt alegător, furios că alegerile au fost fraudate. Acum, oamenii vor avea șansa să se prezinte din nou la urne, în speranța că de această dată nu vor mai exista probleme.

ADVERTISEMENT