News

Alertă cu bombă la Timișoara, în prima zi de școală: ”La fața locului au ajuns echipaje SRI”

Timișorenii au fost amenințați astăzi cu explozia unei bombe, amplasată în centrul orașului. Poliția și echipajele de SRI au identificat autorul amenințărilor.
05.09.2022 | 10:52
Alerta cu bomba la Timisoara in prima zi de scoala La fata locului au ajuns echipaje SRI
Alertă cu bombă în Timișoara. Foto: Digi 24
ADVERTISEMENT

Prima zi de școală a fost prilej pentru un tânăr de 16 ani să facă o farsă de prost gust, care-l va costa. Tânărul a sunat la 112 și a anunțat că a amplasat o bombă pe o stradă din oraș.

Alertă cu bombă la Timișoara

Apelul de la ora 9:40, anunța o bombă amplasată pe strada Augustin Pacha. ”La fața locului, au ajuns, echipaje SRI, polițiștii și echipaje ISU Banat, care, în urma verificărilor, au stabilit că este o alarmă falsă.

ADVERTISEMENT

În prezent, se fac verificări, în vederea depistării persoanei care a alertat autoritățile fără un motiv întemeiat și pentru tragerea acesteia la răspundere”, a transmis IPJ Timiș.

Conform Opiniatimisoarei.ro, apelul telefonic care anunța plasarea bombei la sediul Diecezei Româno-Catolice din Centrul Istoric nu a fost singular, autoritățile din Timișoara confruntându-se cu acest scenariu de mai multe ori în 2022.

ADVERTISEMENT

Pentru că trebuie să respecte protocolul, zeci de polițiști, jandarmi și pompieri au ajuns pe strada Episcop Augustin Pache și au blocat traficul pietonal.

Specialiștii au verificat întregul sediu al episcopiei romano catolice și au verificat fiecare încăpere, însă nu s-a găsit niciun dispozitiv explozibil.

ADVERTISEMENT

Potrivit sursei citate, cel care a pus la cale alerta falsă e un elev de 16 ani specializat în această ”procedură”. Băiatul anunțase, după același scenariu, în luna mai că a pus o bombă la magazinul Bega, iar în luna ianuarie a anunțat că a amplasat o bombă la Liceul Catolic din Timișoara.

Potrivit unui martor, băiatul l-a abordat în cursul dimineții și l-a întrebat dacă ”vrea să vadă puțină acțiune”. La scurt timp, la fața locului au ajuns polițiști, angajați ISU și SRI.

ADVERTISEMENT

”Astăzi, 05 septembrie a.c., în jurul orei 09:04, polițiștii timișoreni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe stradă Augustin Pacha din Timișoara s-ar află o bombă”, a completat IPJ Timiș.

ADVERTISEMENT
Tags: