Oficialii și fanii lui Inter Miami pot răsufla ușurați, deoarece problemele medicale care l-au obligat pe Leo Messi să părăsească terenul după doar 37 de minute la ultima partidă nu sunt grave.
Conform publicației argentiniene TyC Sports, fotbalistul nu ar avea niciun fel de probleme musculare. Se pare că este vorba doar de un disconfort la nivelul piciorului drept, unde campionul mondial a mai acuzat dureri în trecut.
Cu toate acestea, este de așteptat ca Messi să fie odihnit la partida din MLS cu Orlando City, pentru a putea fi apt pentru finala US Open Cup cu Houston Dynamo, programată joi, 28 noiembrie, de la ora 03:30.
Joi dimineață, de la ora 2:30 a României, Inter Miami a primit vizita ultimei clasate din MLS, Toronto. Partidă de mare interes pentru fani, totuși, deoarece Leo Messi revenea în formula de start.
Leo Messi a jucat ultima dată în partida Argentinei cu Ecuador, pe 8 septembrie, când a și marcat din lovitură liberă pentru 1-0 scor final. Pentru Inter Miami, argentinianul a fost pe teren ultima dată pe 4 septembrie, când dădea două pase decisive în victoria cu 3-1 contra Los Angeles FC.
Ritmul alert din MLS, unde se joacă adesea două meciuri într-o săptămână, combinat și cu acțiunea la națională, a fost prea mult pentru Messi, la 36 de ani. Starul argentinian a fost indisponibil la partidele cu Atlanta și Kansas City.
Nici revenirea cu Toronto nu s-a dovedit de bun augur. Messi a fost nevoit să părăsească terenul în minutul 37, vizibil încă afectat după problemele medicale. Inter Miami s-a impus cu 4-0, goluri marcate de Farias, Taylor, dublă, și Cremaschi. Goluri pe care mul’i dintre fani nu le-au mai urmărit. Au ales să plece la 0-0, imediat după schimbarea lui Messi.
La Miami este alertă provocată de situația lui Messi, care nu se regăsește în ultimele săptămâni. Gerardo “Tata” Martino a ținut să îi liniștească pe fani și a transmis că nu este nimic grav. Nici la Messi, nici la Jordi Alba, care a părăsit și el terenul în prima repriză, minutul 34.
“Nu este vorba de accidentări, ci mai degrabă de oboseală. În cazul lui Messi cred că vorbim și de recuperarea după o problemă musculară mai veche. Vedem de la zi la zi care este starea lor, dar nu vor juca în finală dacă nu sunt sută la sută apți”, a declarat Gerardo Martino.
Pentru Inter Miami urmează pe 25 septembrie partida cu Orlando City, în deplasare, foarte importantă în lupta pentru un loc în play-off. Apoi este finala US Open Cup, contra lui Houston, pe 28 septembrie. Ar putea fi al doilea trofeu al lui Messi în SUA.
Victoria pentru cu Toronto a ajutat-o pe Inter Miami pe locul 13 în clasament, astfel că lupta pentru locul 9, care asigură prezența în barajul pentru play-off, rămâne deschisă. Mai sunt șase partide de jucat pentru Inter Miami în această fază a MLS.
Inter Miami este la 5 puncte în spatele echipei de pe locul 9, DC United, care are și două meciuri mai mult disputate. Peste Inter ar mai fi și New York City, 3 puncte și două meciuri în plus disputate, Chicago, 2 puncte și un meci în plus, și Charlotte, 2 punte în plus din același număr de meciuri.
În cele 6 meciuri rămase de jucat în sezonul regulat din MLS, Inter Miami le va înfrunta pe Orlando (deplasare), New York City (acasă), Chicago Fire (deplasare), Cincinnati (acasă), Charlotte (acasă și deplasare).