Alex Ioniță I a fost transferat de la Rapid la FC Koln în 2010 pentru suma de 2.500.000 de euro. Atacantul avea atunci 20 de ani și a fost un pas foarte mare pentru puștiul giuleștenilor.
În povestea sa despre transferul la FC Koln, Alex Ioniță I a menționat și cum s-a întâmplat mutarea de la Rapid. Fostul atacant al giuleștenilor a mărturisit că a fost în vizorul scouterilor germani timp de 1 an de zile.
“Eu nu știam, dar când am ajuns în Germania mi-au spus cei de acolo că am fost urmărit un an de zile înainte ca eu să fiu sunat și dacă mi-ar plăcea să merg acolo.
Au trimis de multe ori oameni să mă vadă în România la meciuri și la antrenamente, fără ca eu să știu. Am rămas șocat de nivelul lor de scouting. Când am ajuns acolo mi-a fost prezentat departamentul.
Erau 50 de oameni cu câte un calculator în față și urmăreau câte un jucător. Fiecare jucător este urmărit minim 6 luni sau un an de zile, până să fie propus șefului departamentului de scouting.
Dacă și el își dă acordul, atunci se duce la antrenor, iar de acolo la președinte. E o ierarhie și nu se face nimic la voia întâmplării. Vorbim de 2010″, a spus Alex Ioniță, la Suflet de Rapidist.
“Am dat 10 goluri, dar aveam 19-20 de ani și cred că acest lucru contează în Liga 1. Erau echipe foarte bune și erau jucători care chiar jucau fotbal. Acum sunt jucători în campionat care nu sunt de cel mai înalt nivel.
Dar nu cred că aveau de ce să mă țină, pentru că a fost și o ofertă financiară destul de bună. A fost foarte bine pentru domnul Copos care mi-a spus să mă duc. A fost un salariu bun acolo.
A fost un șoc pentru mine. Am stat două zile la spital pentru vizita medicală și m-au verificat din cap până în picioare, tot. Ei nu plătesc bani dacă ceva este în neregulă. De aia sunt și unde sunt.
Am plecat cu impresarul și am semnat, apoi m-am întors în cantonament la Rapid, pentru că am semnat în iarnă și apoi în vară am plecat în Germania”, a mai spus fostul atacant al Rapidului.
Alex Ioniță I a povestit și primul cantonament din Germania. Acesta a avut loc în perioada Campionatului Mondial din 2010, dar șocul fostului atacant al Rapidului a fost lipsa mingii în cele 7 zile.
“Eu mă simțeam foarte bine atunci. Iubeam fotbalul și o făceam de plăcere. Primul șoc a fost acolo la primul cantonament. Am plecat o săptămână și nu am văzut mingiile. 7 zile, trei antrenamente în fiecare zi, toate fără minge. Am fost la munte. Am fost cu bicicletele în drumeții, cu preparatorul fizic după noi. Dacă te uiți la Dorinel Munteanu, el are aceleași metode, pentru că a jucat în Germania.
M-am acomodat bine, vorbeam engleză. Era totul OK. Am avut și timp să mă adaptez, pentru că a fost Campionatul Mondial și o lună de zile am avut antrenamente și meciuri amicale. De regulă ei au doar două săptămâni de pauză vara și două iarna. Am prins un vestiar foarte bun. Era și Podolski acolo, căpitanul Germaniei. M-am înțeles bine cu ei pentru că sunt sociabil și m-au primit foarte bine”, a povestit Alex Ioniță, la Suflet de Rapidist.