Alibec, Lăcătușul sufletului meu. Noaptea în care ne-am trezit 50.000 de copii într-unul singur

S-a aruncat Dumnezeu în ispită și cu el l-a luat și pe Alibec! Cum Doamne iartă-mă să ne chinuiești, Dumnezeule, înjurându-ne Naționala care tocmai s-a calificat de pe locul 1, dintr-o grupă grea? Nu-i chiar simplu să joci cu Israelul, aflat în stare de război, și nici cu Elveția ciocolatie, aflată în stare de indolență aristocrată. Până la urmă, i-am lăsat pe toți fără de urmă. Acest Denis Alibec, care mie îmi amintește de marasmul furibund al lui Marius Lăcătuș, a pus cheie unui clei care ne condamnase la anonimat.

Alibec și cele 50.000 de suflete, ca „Lăcă”, la Sevilla: „Trag eu, Edi, și te fac cel mai mare antrenor!”

Păstrând proporțiile, Alibecul nostru s-a comportat aprope ca Lăcătuș, la Sevilla. Contestat de unii (nu fusese cazul lui Marius), Denis a călcat în iarbă cu juma’ de picior. Cealaltă jumătate îi aparținea lui Pușcaș, eroul din meciul anterior. Și ce a făcut băiatul? A mușcat din el însuși, a marcat și a dus România acolo unde nu spera să ajungă. Adică, pe locul 1 într-o grupă infernală. Ăsta este rolul geniilor. Să te lase perplex…

50.000 de suflete au tresărit, nu la o victorie, ci pentru locul 1. România meritorie tânjește, de ani, buni, la vârful podiumului și are motive. Nu scriem editoriale emoționale și nici nu urmăm vreun gen de politică nord-coreeană, dar este momentul să ne recunoaștem valoarea. Așa cum, în general, ne remarcăm și neputințele…

Echipa Națională de fotbal a României a redevenit o „chestie” demnă de luat în serios. Nu se mai pot face glume pe seama sa, ca pe vremea lui Iordănescu senior, în ultimul său mandat. Când a marcat Alibec, am simțit nu un gol pentru care meritam să mă urc în lustră, cu șpriț și cu alunele aferente, ci o grație. E un lucru foarte rar când un fotbalist îți induce o stare de grație. Ai zice că formele peluzelor șuieră, precum niște copaci melancolici, în miez de idilă…

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Neînvinși, dar norocoși. Atenție la Euro 1996

…Drăguș, genial. Horațiu, imperial, în poartă. Bancu le dădea „craci” – cum ziceam în copilărie, când băteam mingea pe maidan – helveticilor. Alibec… Alibec, mereu ca Lăcătuș. Fără comentarii. Din noaptea mea de suporter s-a zămislit dimineața unei echipe. Nu știu dacă iubesc mai mult această formă de viață sau Naționala de Tineret antrenată pe vremuri de Mirel Rădoi și de care s-a ales praful. Tare mi-e frică să n-am gura pocită…

La Euro 1996, Naționala României plecase neînvinsă în preliminarii și cu ouălele tari. În Anglia, ne-a bătut toată lumea și Stoicikov și-a permis să ne ia la mișto. Avea și motive. Sper ca istoria să nu se repete.

Atenție la aroganța Vestului, pentru că Elveția a fost doar un pai în drumul către buștenii care săslășluiesc crocodili. Nu avem, încă, o trupă capabilă să țină frontul unui Campionat European. Dincolo de party și de entuziasmul calificării, ne mai trebuie un pic de înțelepciune.

„La Suisse”, cu Murat antrenor, nu este decât o reclamă a deschiderii false a Europei față de lumea musulmană. Dar stindardele și vrăjelile nu marcehează pe teren. Elveția joacă prost ca noaptea și e vina noastră că n-am bătut-o mai rău.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

La Euro vom da peste alți vulpoi, incomparabil mai aprigi. Pseudo-turcismele pe care le-am lăsat pe locul 2 în grupă sunt deja amintire. Dacă Drăguș, Horațiu și Bancu își vor menține starea de geniu, atunci am putea avea o șansă. Altfel, plutește marasmul acelui Euro 1996, în care ne-a bătut toată grupa și noi am rămas cu bara lui Dorinel, înfiptă în retină.