Alimentele la care Mihaela Bilic nu poate renunța sunt unele destul de comune, pe care mulți români le consumă des. Cunoscuta nutriționistă a spus cum reușește să își mențină silueta, dar și care e plăcerea ei vinovată în materie culinară.
Mihaela Bilic surprinde, în discuția avută în exclusivitate cu FANATIK, când vorbește despre mâncare, așa cum și-a obișnuit publicul de fiecare dată când face anumite recomandări. Specialista în nutriție a explicat și în ce constă mâncatul emoțional. Obiceiul a fost considerat o problemă de natură psihologică în urmă cu câțiva ani.
Autoarea cărții „Foamea sufletului” a recunoscut că și ea are perioade în care mănâncă emoțional. Atunci când vrea să se bucure de ceva gustos, cu toate că nu îi e foame, alege sandwich-urile. Pâinea este una din marile ei bucurii!
„Francezii îl numesc EME (n. red.: prescurtare de la „envie de manger emotionnelle”), e un fel de pornire, impuls, când din punct de vedere emoțional nu ești echilibrat și te duci spre mâncare. E foarte interesant că dacă la început, acum vreo zece ani, aveam impresia că e o greșeală și nu trebuie să mâncăm decât de foame, iar mâncatul emoțional trebuie interzis și e ceva rău, pe măsura ce medicina și psihologia/psihiatria a evoluat, ne-am dat seama că mâncatul emoțional trebuie mai degrabă permis și asumat. Să facem un echilibru între mâncatul de foame și mâncatul emoțional.
Mâncatul emoțional să ne tragă un semnal de alarmă pentru nevoi ale sufletelui nostru care n-au fost satisfăcute. Când pornești și realizeazi că nu ți-e foame, acest mâncat emoțional să te ajute să îți pui întrebarea dacă nu cumva ai avut o zi prea grea, prea obositoare. Poate nu ai avut prea multă răbdare cu tine apare instinctul ăsta să te duci spre mâncare, că despre asta e vorba.
Natura știe că mâncarea e o sursă de bine și noi compensăm, neutralizăm prin mâncare emoțiile negative pe care nu le-am conștientizat. Mâncatul emoțional poate fi un instrument în înțelegerea propriei noastre ființe.
Dacă am ajuns să mâncăm emoțional înseamnă că am exagerat, n-am avut grijă de noi și, în ultimă instanță, corpul nostru cere mâncare acolo unde nu am fost niște părinți buni pentru noi”, a declarat Mihaela Bilic, pentru FANATIK.
Alimentele la care Mihaela Bilic nu poate renunța, așadar, sunt unele pe care mulți dintre noi le avem prin frigider. Nutriționista e înnebunită după brânzeturi, unt și salamul de Sibiu!
„Mâncatul emoțional la mine însemna, culmea, sandwich-uri, probabil din copilărie era o chestiune de răsfăț, pâine cu unt și cu salam de Sibiu sau pâine cu unt și cu cașcaval sau pâine cu unt și cu sare. Pentru mine, pâinea, în general, îmi bucură sufletul.
Când îmi fac două sandwich-uri, știind clar că nu îmi este foame, e această bucurie de a mânca un lucru care îmi place și îmi face bine. Am încetat să mă mai învinovățesc pentru mâncatul emoțional. Dacă noi mâncăm emoțional și ne simțim vinovați, ne otrăvim și ne blocăm posibilitatea de a fi fericiți, bucuroși și echilibrați”, ne-a spus Mihaela Bilic.
Ce mănâncă, însă, Mihaela Bilic în restul zilelor, atunci când nu vorbim despre cauze emoționale? Vedeta care apare des în emisiunea „La Măruță” susține că nu poate renunța deloc la paste făinoase și la carne. Evident, ține cont de echilibru. Mărturisește că, de obicei, mănâncă foarte puțin.
„Eu mănânc foarte puțin și tot ce-mi place. Mănânc făinoase, îmi plac mult. Mănânc pâine, mănânc carne, sunt foarte carnivoră, mai rar pește. Nici eu nu reușesc, știu că e de două ori pe săptămână recomandat, dar nu reușesc.
Și, în rest, ciorbe, pentru că țin stomacul plin și nu îngrașă. Dacă ar fi să aleg, aș mânca pâine cu brânză toată viața și nu m-aș plictisi”, a completat Mihaela Bilic, pentru FANATIK.