De când Jorge a plecat la Survivor, Alina Laufer, fosta lui soție, și întreaga sa familie se uită la emisiunea difuzată pe Pro TV. Vedeta a dezvăluit cu fiica lor, Karina, este îngrijorată pentru tatăl său.
Jorge se numără printre concurenții Faimoși ai noului sezon Survivor România. Nici bine nu a ajuns pe insulă, că a fost trimis în exil, însă artistul demonstrează că poate face față cu brio.
În timp ce el se luptă pentru supraviețuire, familia îl susține din fața televizorului. Chiar și Alina Laufer, de care nu s-a despărțit tocmai pe cale amiabilă, se uită seară de seară la emisiune.
Totuși, acest lucru se datorează Karinei, fiica lor în vârstă de 14 ani, care este îngrijorată pentru tatăl său și vrea să se asigure că totul este în regulă.
„Kari îl susține pe George, ne uităm la fiecare ediție de Survivor, ne încurajăm. Îi e milă de el că moare de foame că a fost la exil, dar i-am zis să nu dispere că are de unde să dea jos”, a dezvăluit Alina Laufer într-un interviu acordat pentru Click.ro.
În același timp, Alina Laufer a mărturisit că și ea a acumulat câteva kilograme în perioada sărbătorilor de iarnă, când și-a făcut toate poftele.
„Eu nu am mai slăbit, ci am mai pus pe mine. Sunt grasă și frumoasă!”, a glumit Alina Laufer.
În această perioadă, Alina Laufer își dedică timpul gemenilor săi, Davina și Nathaniel, de creșterea cărora s-a ocupat în permanență în ultimele trei săptămâni. Pe 15 februarie, micuții vor împlini doi ani.
„Davina a avut febră săptămâna trecută dar o ținem sub control, săptămâna asta se simte mai bine, sunt amândoi la grădiniță.
Am stat trei săptămâni cu ei acasă și ne urcăm pe pereți. Nathaniel a început și el să vorbească, Davina i-a luat-o înainte, ni-l laudă la grădiniță că a început să vorbească și suntem fericiți”, a spus vedeta.
Pentru temuta răceală, Alina Laufer are propriul remediu, supa de pui, care după spusele sale nu îi lipsește niciodată din casă.