Life

”Am emoții pentru el”. Regele Charles, apreciat de un actor celebru pentru că și-a recunoscut public diagnosticul

Regele Charles, lăudat de o lume întreagă pentru gestul de curaj. Cum au reacționat persoanele publice când au aflat că acesta suferă de cancer.
08.02.2024 | 14:49
Am emotii pentru el Regele Charles apreciat de un actor celebru pentru ca sia recunoscut public diagnosticul
Actorul Stephen Fry, discurs emoționant despre diagnosticul Regelui Charles. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer, iar vestea a picat ca un trăznet asupra familiei, dar și a apropiaților. Întreaga lume empatizează cu momentele grele ale Regelui, iar unul dintre cei mai cunoscuți actori a ținut să își exprime aprecierea în mod public față de el.

Regele Charles a recunoscut în mod public că are cancer

Zilele trecute, Familia Regală a Marii Britanii a emis un comunicat trist. Atunci, întreaga lume afla că Regele Charles suferă de o boală incurabilă. Anunțul a fost de-a dreptul șocant, mai ales că o astfel de veste a venit la scurt timp după ce Charles a urcat pe tronul Marii Britanii.

ADVERTISEMENT

A fost decizia Regelui Charles de a nu se mai ascunde și de a recunoaște, prin intermediul comunicatului oficial că suferă de cancer. Dincolo de impactul emoțional, există voci care susțin că asumarea regelui Charles marchează o adevărată evoluție pentru monarhia Angliei.

De obicei, astfel de diagnostice grele sunt ținute secrete și nu se vorbește deschis despre ele. Însă, Regele Charles a decis să recunoască problema de sănătate. Asta i-a adus empatia și aprecierea celor din jur.

ADVERTISEMENT

Una dintre persoanele care l-a apreciat pe Regele Charles pentru alegerea făcută este actorul Stephen Fry. Sentimentele lui nu sunt deloc unele întâmplător. În 2018, actorul a fost diagnosticat cu cancer de prostată.

Stephen Fry, discurs emoționant pentru Regele Charles

Pentru că știe foarte bine ce înseamnă acest diagnostic și ideea de a conviețui cu această boală necruțătoare, Stephen Fry a ales să își exprime cuvintele de admirație față de Rege.

ADVERTISEMENT

În cadrul unui podcast realizat de BBC, actorul a recunoscut că își face griji pentru Rege, mai ales în contextul dat. Fry este de părere că Regele Charles mai are atâtea de făcut în ipostaza în care este acum, încât, pur și simplu ar fi păcat să nu poată realiza tot ce și-a propus.

De asemenea, actorul nu a putut să nu remarce curajul Regelui Charles de a-și recunoaște diagnostic în mod public. În acest fel, oamenii care vor să îl ajute îi pot fi alături ca un sprijin moral.

ADVERTISEMENT

”Am emoţii pentru sănătatea lui. Cancerul este asemenea unei ciuperci – creşte în întuneric. Este mai periculos când nu este expus la lumină.”, a spus actorul, potrivit dcnews.ro.

Diagnosticul Regelui Charles a fost descoperit din întâmplare, în timp ce acesta se trata pentru prostată mărită. Din cauză că este vorba despre o boală necruțătoare, medicii și întregul personal care se ocupă de ea i-au recomandat să ia o pauză de la îndatoririle publice.

Momentan, nu se știe ce fel de cancer are Regele Charles. Tot ceea ce a comunicat Palatul este faptul că se află sub tratament constant și că este sub atenta supraveghere și îngrijire a celor mai buni specialiști.

ADVERTISEMENT