News

Amendă de trei mii de lei pentru o bucureșteancă care și-a abandonat câinele într-un parc

Un câine a fost abandonat într-un parc din București. Polițiștii au făcut cercetări și au găsit-o pe stăpâna patrupedului, pe care au amendat-o cu trei mii de lei
16.01.2022 | 15:50
Amenda de trei mii de lei pentru o bucuresteanca care sia abandonat cainele intrun parc
ADVERTISEMENT

O bucureșteancă care și-a abandonat câinele într-un parc a fost amendată cu trei mii de lei. Potrivit Poliției Locale, patrupedul a fost lăsat în frig, legat un copac, fără hrană și apă.

Amendă de trei mii de lei pentru o bucureșteancă care și-a abandonat câinele într-un parc

Dintr-un motiv știut doar de ea, o femeie din București a luat decizia să își abandoneze câinele într-un parc, în plină iarnă.

ADVERTISEMENT

De parcă nu era de ajuns că l-a lăsat în frig, fără mâncare și apă, individa a legat patrupedul de un copac, dorind parcă să îi semneze sentința la moarte.

Doar o minune o putea salva pe Sasha, metisa Amstaff în vârstă de aproape patru ani, părăsită de stăpâna ei.

ADVERTISEMENT

Din fericire, aceasta a fost văzută de niște cetățeni cu spirit civic, care au eliberat-o din lanț cu ajutorul angajaţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Sasha a fost dusă în siguranță la un adăpost specializat, unde a primit hrană și apă, precum și îngrijirea medicală necesară.

ADVERTISEMENT

Stăpâna, care a crezut, probabil, că va scăpa cu basma curată, a fost găsită de polițiști și amendată cu trei mii de lei.

Ce spun oamenii legii

Nepăsătoare față de suferința patrupedului, precum și față de consecințele acțiunilor ei, o femeie și-a abandonat câinele într-un parc din sectorul 2 al Capitalei, la sfârșitul anului trecut.

ADVERTISEMENT

Cazul a intrat în atenția Poliției Animalelor din municipiul București.

Cu ajutorul Registrului de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân, oamenii legii au găsit-o pe stăpâna Sashei.

“I.B.M., în vârstă de 35 de ani – cea care figurează în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân ca fiind proprietara patrupedului – a fost identificată cu ajutorului microcipului pe care animalul îl avea implantat”, au declarat reprezentanții Poliției Locale București.

Pentru fapta ei, femeia a primit o amendă în valoare de trei mii de lei.

“Motivul: lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical constituie abandon şi, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, se sancţionează contravenţional cu amendă de la 1000 la 3000 de lei”, au mai precizat oamenii legii.

Oamenii din mediul online, indignați de fapta femeii

Zeci de persoane au reacționat la postarea făcută de Poliția Locală București, pe rețelele sociale.

Nu puțini sunt cei care au blamat-o pe femeie pentru fapta ei și i-au felicitat pe polițiști.

“Foarte bine! Păcat că nu se poate da o amendă mai mare!”, este mesajul postat de un tânăr care consideră că astfel de oameni ar trebui să primească o amendă mult mai mare.

“Ar trebui ca în acea lege să existe și o sancțiune complementară: interzicerea PE VIAȚĂ de a mai deține un animal! Felicitări polițiștilor!”, este un alt mesaj la postarea poliției.

ADVERTISEMENT
Tags: