News

Anabela și Bogdan sunt frații din Băile Herculane care au murit spulberați de TIR. ”Dumnezeu să aibă grijă de voi, îngeri frumoși”

Doi frați, Anabela și Bogdan, de 20, respectiv 16 ani, au murit spulberați de TIR, în Băile Herculane. Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă.
24.12.2022 | 13:23
Anabela si Bogdan sunt fratii din Baile Herculane care au murit spulberati de TIR Dumnezeu sa aiba grija de voi ingeri frumosi
Cine sunt cei doi frați morți în cumplitul accident din Băile Herculane. Anabela și Bogdan nu au avut nicio șansă. Sursa foto: antena3.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În Ajun de Crăciun, doi frați de 16 și 20 de ani din Băile Herculane au avut parte de un sfârșit tragic, în urma unui grav accident rutier.

Cine sunt cei doi frați morți în cumplitul accident din Băile Herculane. Anabela și Bogdan nu au avut nicio șansă

La câteva ore după tragedia din județul Caraș-Severin, în online au apărut informații despre identitatea celor doi tineri decedați în acest eveniment rutier.

ADVERTISEMENT

Astfel, la volanul mașinii se afla Anabela Sain, o tânără de 20 de ani. Alături de această se afla în vehicul și fratele ei mai mic, Bogdan, de 16 ani.

Mașina lor a intrat pe contrasens şi s-a lovit din plin de un TIR-ul care se deplasa către Târgu-Jiu.

ADVERTISEMENT

Potrivit informațiile Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, tânăra șoferiță nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, în condițiile în care drumul era umed din cauza precipitațiilor căzute.

”Într-o curbă ușoară la stânga, în condiții de carosabil umed, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pătrunzând pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din județul Gorj.

ADVERTISEMENT

În urma accidentului a rezultat decesul conducătoarei auto în vârstă de 20 de ani și a pasagerului dreapta față din același autoturism, în vârstă de 16 ani. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Rudele și prietenii celor doi tineri decedați, șocați de această tragedie: ”Dumnezeu să aibă grijă de voi, îngeri frumoși”

În mediul online curg neîncetat mesajele de condoleanțe după tragedia de noaptea trecută din Caraș-Severin.

ADVERTISEMENT

Familia, prietenii și toți cei care i-au cunoscut pe Anabela și Răzvan sunt dărâmați. Iată câteva dintre mesajele postate pe rețelele de socializare.

”Doamne odihnește-i în pace pe nepoții mei dragi. Anabela și Bogdan. Erau doi copii frumoși și minunați. Doamne de ce ei, de ce?

Nu vă vom uita niciodată. Dumnezeu să aibă grijă de voi, îngeri frumoși, iar vouă, părinților să vă dea putere”, scrie o mătușă pe Facebook.

”Rămas bun, prieteni dragi. Mi-ați fost ca o familie Dumnezeu să vă odihnească pe amândoi”, scrie un prieten.

”Dumnezeu să-i odihnească în pace. Sincere condoleanțe părinților greu încercați”, spune o altă persoană, tot pe Facebook.

ADVERTISEMENT