News

Analiză. România, beneficii reduse pentru persoanele vaccinate. Restricţiile îi afectează la fel atât pe cei nevaccinaţi, cât şi pe cei imunizaţi

În afară de protecția oferită în fața bolii, persoanele vaccinate din România au avantaje minime față de cele care nu s-au imunizat.
21.07.2021 | 17:27
Analiza Romania beneficii reduse pentru persoanele vaccinate Restrictiile ii afecteaza la fel atat pe cei nevaccinati cat si pe cei imunizati
Restricțiile din România se aplică la fel și vaccinaților și nevaccinaților
ADVERTISEMENT

Una dintre posibilele explicații ale nivelului scăzut de vaccinare este și  lipsa unor avantaje clare pentru persoanele cărora li s-a administrat vaccinul, în afară de protecția oferită în fața formelor grave ale Covid-19.

Vaccinați și nevaccinați deopotrivă, românii trebuie să îndure aceleași restricții, fiind eliminat astfel un stimulent suplimentar pentru vaccinare, mai ales pentru cei mai tineri care sunt mai predispuși să-și asume riscuri ținând seama că formele grave de Covid-19 sunt mai  rare la această categorie de vârstă.

ADVERTISEMENT

Probabil singurul moment când a existat o diferențiere clară de regim a fost atunci când Grecia a fost declarată „zonă galbenă”, iar o parte dintre  românii nevaccinați aflați acolo și-au scurtat sejurul ca să evite carantina la intrarea în  țară.

Rata de incidență, mai importantă decât vaccinarea

Restricțiile care se aplică în locurile publice și pentru diverse evenimente, chiar și dacă participanții sunt vaccinați, limitează nu doar accesul persoanelor, ci și localurile din industria HoReCa care, după începerea vaccinării, sperau  să recupereze în acest sezon turistic măcar o parte din pierderile suferite de la începutul pandemiei.

ADVERTISEMENT

Filosofia ultimelor măsuri „de relaxare” adoptate de către Guvern la 1 iunie și 1 iulie arată că principalul criteriu în aplicarea restricțiilor nu se este vaccinarea și  nici măcar testarea, ci rata de incidență a cazurilor de coronavirus și asigurarea distanțării la evenimente.

Vaccinarea era invocată ca un criteriu al relaxării în funcție de rata de imunizare la nivel național și mai puțin în funcție de fiecare eveniment. Astfel, nu au fost eliminate limitările accesului la evenimentele publice chiar dacă toți participanții ar fi vaccinați, fiind doar promisă această eliminare în funcție de țintele de vaccinare care, între timp, oricum au fost ratate.

ADVERTISEMENT

Marile spectacole, cvasi-interzise

În luna mai, premierul Florin Cîțu afirma că este în competiție cu Emil Boc privind locul în care se va desfășura primul festival al verii.  „Eu vreau să fie Summer Well la București, el vrea să fie Untold la Cluj, dar București este acum peste Cluj la rata de vaccinare”, spunea Cîțu.

Numai că numărul participanților era condiționat de vaccinarea la nivel național, nu de vaccinarea celor prezenți la aceste evenimente. „Niciodată nu am spus că vor fi evenimente până la 1 august și totuși dăm voie evenimentelor cu număr limitat. După 1 august putem să vorbim de alte relaxări, alte condiții. Până la 1 august, când sperăm să fim la 50-60% din populație vaccinată, acestea sunt condițiile. Decât nimic, cred că e mai bine să avem 5.000 de persoane”, menționa primul-ministru.

ADVERTISEMENT

Astfel, potrivit reglementărilor în vigoare de la 1 iulie, participarea la evenimente culturale sau de divertisment este limitată la 2.500 de persoane, oricum în creștere față de 1 iunie, când limita era de 1.000 de persoane, chiar dacă toți sunt vaccinați. În plus rata de incidență cumulată de două săptămâni nu trebuie să fie mai mare 3‰, iar spațiul pentru fiecare persoană participantă trebuie să fie de cel puțin 2 metri.

Implicit, limita de persoane participante și condiția spațiului minim fac, în cele mai multe cazuri, nerentabilă orice activitate de acest tip. Cu cât sunt mai puține persoane plătitoare de bilet, cu atât scade posibilitatea organizatorilor de a plăti onorariile artiștilor, cheltuielile de închiriere a sălii și de organizare. Practic, este o formă voalată de interzicere a spectacolelor mari folosind pârghii economice.

Guvernul face cu greu concesii

Festivalul Electric Castle de la Bonțida, la care în anii trecuți veneau zeci de mii de tineri, a fost anulat inițial, decizie asupra căreia s-a revenit, iar organizatorii Untold și Summer Well se încăpățânează să țină evenimentele cu speranța că de la 1 august, Guvernul va avea „generozitatea” să ridice limita de participanți.

Nu putem înțelege de ce rata de infectare la nivel de județ/localitate de peste 3/1000 este considerată în continuare un criteriu de interzicere a tuturor evenimentelor, deși conform normelor comunicate, persoanele care intră în spațiul de eveniment o fac în baza unui certificat medial, cu vaccin sau test, deci nu pot transmite virusul”, se spunea într-un comunicat comun din 16 mai dat publicității de către Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor (ALIS), Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), Patronatul Companiilor de Tehnica in Evenimente (PACTE) și Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans (MUZE). Nici până acum Guvernul a eliminat criteriul ratei de incidență.

Cu greu s-a înduplecat Guvernul să permită și accesul suporterilor pe stadioane, mai ales că Arena Națională a găzduit meciuri de la Campionatul European de Fotbal. Cu o limită de 25% din capacitate, stadionul din București a avut cel mai scăzut plafon al asistenței la meciurile din grupe. De  la 1 iulie, plafonul a crescut la 50%, dar toți participanții, vaccinați sau testați, trebuie să poarte mască chiar dacă evenimentul are loc în aer liber.

Nici patronilor de cluburi sau discoteci nu le este mai ușor. Chiar dacă accesul se face pe bază de dovadă de vaccinare sau testare, capacitatea este limitată la 70%, iar programul de funcționare până la 2 dimineața, cu impact direct asupra încasărilor lor.

Luna august vine cu aceleași restricții

Potrivit unei declarații de ieri a premierului, nici în luna august nu vor fi decizii spectaculoase de eliminare a restricțiilor. „Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spaţiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanţi. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea. Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem cu ce avem, cu excepţia evenimentelor. Suntem încă într-o situaţie foarte bună. Avem şi condiţii la intrarea în ţară pe care nu le modificăm. Suntem precauţi”, a declarat Florin Cîțu referindu-se la măsurile ce vor intra în vigoare de la 1 august, potrivit News.ro.

Astfel, indiferent dacă suntem vaccinați sau  nu, vom sta în continuare cu măștile pe față, iar patronii din industria ospitalității și organizatorii de evenimente culturale vor trage ponoasele, chiar dacă publicul este alcătuit în întregime din persoane vaccinate sau testate.

Descurajarea indirectă a vaccinării

Prudența autorităților are astfel și dezavantajul că obligativitatea purtării măștii de către persoane vaccinate în anumite circumstanțe lipsește campania de vaccinare de un stimul important. Astfel, cei care nu sunt foarte îngrijorați de posibilitatea de a se îmbolnăvi nu au niciun motiv în plus să se vaccineze din moment de un test antigen rapid, care poate fi făcut și în farmacii, le oferă acces la toate evenimentele la care intră și persoanele vaccinate.

Iar o parte dintre cei vaccinați s-ar putea întreba de ce au mai făcut vaccinul dacă tot trebuie să poarte mască precum cei nevaccinați. Ideea pe care au marșat autoritățile, că protecția față de boală este un stimulent suficient pentru ca oamenii să se vaccineze, nu a produs rezultatele dorite. Nici până astăzi nu a fost atins obiectivul fixat inițial pentru 1 iunie, ca 5 milioane de români să fie vaccinați împotriva Covid-19.

ADVERTISEMENT