Antrenorul CFR-ului este nemulțumit de fotbaliștii care au fost titulari, dar este de părere că dacă nu ar fi fost autogolul lui Kresic din prima repriză, echipa sa ar fi câștigat.
Andrea Mandorlini este nemulțumit după remiza confruntării dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, lăudându-și jucătorii: „Prima repriză nu mi-a plăcut, am făcut multe greșeli. Nu mă așteptam să fie atât de rea prima repriză.
A fost un meci de mare suferință. Am arătat în a doua repriză mult mai bine, am avut ocazia și să închidem meciul, dar ăsta e fotbalul uneori.
Trebuie să fim mai concentrați, nu am arătat precum CFR-ul în prima repriză, abia în a doua repriză ne-am mai revenit, dar nu a fost suficient”.
„Dur nu a fost discursul meu, dar nici unul ușor, am schimbat mai multe în a doua repriză și jocul s-a schimbat. Nu am pierdut, este un egal totuși, însă nu am făcut același meci pe care l-am făcut cu Farul.
Daniel Bîrligea a marcat, dar a mai avut alte două ocazii în care putea să marcheze, când a primit o pasă foarte bună de la Tachsidis. Trebuie să fim mai atenți”, a continuat Andrea Mandorlini.
„Meciul cu Rapid va deveni important pentru calificarea în fazele superioare ale Cupei României, însă trebuie să avem grijă și la ce facem în campionat.
Fiecare meci va fi din ce în ce mai dificil și trebuie să fim concentrați. E destul de greu să vorbesc despre viitor, trebuie să pregătim bine meciul de luni, rezultatul de azi totuși ne dă continuitate, nu am pierdut.
Noi am făcut o primă repriză mai slabă, în a doua repriză noi am jucat mai bine și puteam chiar să câștigăm. Am întâlnit un adversar dificil, dar acum ne gândim la următorul meci”, a mai spus tehnicianul italian.