Surprinzător chiar și pentru fotbalist, care nu se aștepta în aceste momente ca Edi Iordănescu să se uite la el. Asta, în condițiile în care Artean se aștepta să fie selecționat în trecut, când Farul era în top, dar a fost ignorat de oficialii de la națională.
Cât despre jocul celor de la Farul, Artean nu are nicio explicație pentru pasa proastă prin care trece formația lui Hagi. ”Eram echipa care la început de campionat ori câștiga, ori pierdea. Acum avem 4 egaluri consecutive acasă, ne pare foarte rău. Chiar dacă am întâlnit o echipă foarte bună, dar trebuia să câștigăm neapărat acest meci.
Am făcut o repriză foarte bună prima. Ei au avut acel șut, parcă lipsă de încredere, aceste rezultate îți dau și această lipsă de încredere. Lucrăm foarte mult fazele fixe, știți că Budi e executant foarte bun, are picior foarte bun. Unde-i zic să bată acolo bate.
Mai bine nu mai marchez eu, în ultimele meciuri am marcat 3 goluri și am făcut 3 egaluri, mai bine să nu mai dau gol și să învingem. Gestul de după goluri e pentru fetița mea, ea îmi spune ce celebrare să fac pentru ea, pentru soția mea, pentru familia mea.
Sincer nu mă așteptam la convocarea la echipa națională, e o mândrie mare pentru mine. Nu există jucător să nu își dorească să își reprezinte țara. Chiar nu m-am așteptat să fiu convocat. A fost o perioadă în care am avut rezultate mai bune cu echipa, atunci mă așteptam să fiu chemat, acum nu m-am așteptat și a fost o bucurie mult mai mare decât atunci dacă mă chema.
Sunt foarte fericit, foarte mândru. Stau la masă cu Băluță mereu, chiar am vorbit cu el și mi-a spus unele secrete de la națională. Băieții sunt extraordinari, pe mulți îi cunosc, cu siguranță mă vor primi foarte bine. Toată lumea ar trebui să fie pozitivă”, a declarat Artean.
La rândul său, Dina Grameni nu înțelege de ce Farul nu leagă victoriile, cu toate că jucătorii fac aceleași lucruri ca și în sezonul trecut. ”Căutăm cauzele de ce-i lăsăm pe adversari să vină peste noi, trebuie să muncim să ieșim din forma asta. Nu e bine! Ne așteptam să vină peste noi, că sunt o echipă bună, dar nu ne explicăm cum reușim de fiecare dată pe final de meci luăm gol. Facem același lucru ca anul trecut, muncim la fel de mult, dar rezultatele nu vin.
Din păcate și eu sunt în categoria aceea, că nu ne mai iese nimic, dar nu e vorba de crispare. Din moment ce nu reușim să mai legăm nimic, normal că intervine neîncrederea la noi jucătorii. Nu normal că ne apasă, dar conștientizez că nu sunt în cel mai bun moment al meu.
Caut tot fleul de cauze și rezolvări, sper cât mai devreme să ies din ea. Trebuie să adun și eu cât mai multe cifre bune. Eu mă duc la echipa națională U21, sperăm și de data asta să câștigăm, eu zic că am pierdut nemeritat în Albania când ne-au intors de la 2-0. Obiectivul nostru e să luăm 6 puncte, să mergem spre Euro”, a explicat Grameni la finalul meciului Farul Constanța – FC Hermannstadt, scor 1-1.
Farul rămâne momentan în afara locurilor de play-off, însă lupta pentru aceste locuri devine tot mai complicată. Exceptând primele trei echipe, CFR Cluj, FCSB și Rapid București, care momentan par că și-au adjudecat podiumul, lupta pentru locurile 4,5,6 va fi la baionetă până în ultima etapă a sezonului regulat.
Cert e că momentan FC Hermannstadt ocupă locul 4 cu 24 de puncte, fiind urmată de Universitatea Craiova cu 23 de puncte, dar un meci mai puțin. Petrolul și Farul Constanța urmează cu 22 de puncte, după care Sepsi și Universitatea Cluj par echipele care vor duce lupta până la final pentru ultimul loc de playoff, cu 20 de puncte fiecare.
Cu toate aceastea nu pot fi ignorate nici echipe ca UTA Arad sau FCU Craiova 1948, în condițiile în care diferența dintre Petrolul (locul 6) și FCU Craiova (locul 14) este de doar 7 puncte, iar oltenii au un meci mai puțin disputat.