Sport

Andrei Carauș, “tânărul ucigaș” de la Blood Fight League: “Eram prea energic și bătăuș, iar părinții au decis să mă înscrie la o școală de judo”

Andrei Carauș, unul dintre luptătorii care vor participa la Gala MMA Blood Fight League, din 25 septembrie, de la Timișoara, face sport de la vârsta de 6 ani, când a intrat pentru prima dată într-o sală.
07.09.2021 | 17:00
Andrei Caraus tanarul ucigas de la Blood Fight League Eram prea energic si bataus iar parintii au decis sa ma inscrie la o scoala de judo
Andrei Carauș, “tânărul ucigaș” de la Blood Fight League: “Eram prea energic și bătăuș, iar părinții au decis să mă înscrie la o școală de judo”
ADVERTISEMENT

Supranumit “Young Killer”, campionul în vârstă de 22 de ani, a simțit de la început că asta își dorește să facă. Nici măcar momentul când tatăl lui s-a stins, pe când el avea doar 13 ani și toate greutățile i-au căzut pe umeri, inclusiv problemele financiare, nu l-au oprit din drumul lui…

Andrei Caruaș își caută victimele în Gala MMA Blood Fight League

“Primul sport de contact practicat a fost judo. La vârsta de 6 ani am început să frecventez sala. Provin dintr-o familie cu 5 copii. De mic eram pasionat de acest sport și am înțeles că acesta va fi viitorul meu.

ADVERTISEMENT

Când eram copil, fiind prea energic și bătăuș, părinții au decis să mă înscrie la o școală de judo din satul natal… Un plus foarte mare era ca această școală de judo era gratis pentru copii mici, eu fiind dintr-o familie cu 5 copii, după cum am spus.

Chiar din primele antrenamente am înțeles că asta e ceea ce-mi place și ceea ce mă reprezintă și știam că o să am succese dacă voi munci mult.

ADVERTISEMENT

 Am frecventat sala până la adolescență, după care au apărut și mai mari greutăți pe plan financiar. Tatăl meu a decedat când eu aveam 13 ani… Toată responsabilitatea pentru familie a picat pe mine și fratele mai mare. Însă niciodată nu am avut gânduri să mă las de sală.

Primul meu antrenor vedea un potențial foarte mare în mine și de aceea participam la multe și diferite competiții. Cu timpul am început să combin mai multe tipuri de sport (Sambo, Kombat Sambo, Muay Thai).

ADVERTISEMENT

Foarte mult m-a ajutat financiar primul meu antrenor, Nicolae Garbuz, cu el m-am antrenat mai bine de 10 ani.

La 17 ani am întâlnit-o pe iubita mea, Pavliuc Cristina și, odată cu atingerea majoratului, am plecat amândoi la muncă peste hotare, pe timp de vară, că în restul anului eram amândoi la studii. Și eu la antrenamente mereu…

ADVERTISEMENT

Așa am lucrat împreună câteva veri la rând. Economiseam banii ca să ne ajungă de lucrurile necesare și mie de tot ce am nevoie pentru sală.

Am avut succese, așa am ajuns în lotul național de judo. După, ne-am mutat în Capitală și am început să frecventez sala BarbarosaSchool.

Pentru că am avut deja fundament bun în sport și am perfecționat tehnica la BarbarosaSchool, am avut primul debut la MMA cu succes”, povestește campionul ce va lupta în cușcă, alături de alți 7 luptători, la Gala Blood Fight League.

Andrei Carauș – Titluri obținute și performanță:

  • Dublu Campion MMA Mondiale la amator;
  • Triplu Campion la Sambo Republica Moldova;
  • Locul 2 la Europa Sambo;
  • Dublu Campion Combat Sambo Republica Moldova;
  • 3 x bronz la Judo Republica Moldova;
  • 7 x Euroasiatic Kick Box;
  • Campion Internațional MuayThay;
  • 3 lupte Profesioniste K1;
  • Cupa Republicii Moldovei MMA;
  • 1 x MMA profesioniști.

“Această Gală, pentru mine, înseamnă experiență”, spune Andrei Carauș, care se pregătește intens pentru Gala Blood Fight League, de pe 25 septembrie, de la Sala Olimpia “Constantin Jude” din Timișoara, eveniment organizat de campionul Alin Chirilă și partenerii săi.

Luptătorul MMA se antrenează aproape zilnic, iar atunci când vrea să se deconeteze și să se relaxeze merge la vânat, acesta fiind unul dintre hobby-urile sale.

Gala Blood Fight League este gândită în sistem piramidă, cu 8 luptători și 7 meciuri în cușcă. Se joacă în sistem totul sau nimic: un singur premiu, 10.000 de euro și un singur câștigător.

La Gală, în sală, vor fi prezente personalități naționale și mondiale din lumea sporturilor dure – Brad “One Punch” Pickett, starul UFC.

ADVERTISEMENT