Life

Aniversare tristă pentru Cornel Constantiniu. Artistul „Epocii de Aur”, chinuit de o mare durere: „Nu poate trage nicio concluzie”

Cornel Constantiniu, solistul Epocii de Aur a împlinit 78 de ani, însă, pentru el, aniversarea vine și cu motive de tristețe.
08.04.2023 | 13:25
Aniversare trista pentru Cornel Constantiniu Artistul Epocii de Aur chinuit de o mare durere Nu poate trage nicio concluzie
Cornel Constantiniu a împlinit 78 de ani. Foto: colaj Fanatik/ Facebook
ADVERTISEMENT

Pentru Cornel Constantiniu aniversările nu mai sunt la fel de 14 ani, de când fratele său geamăn, Mircea, s-a stins de viață. Chiar și așa, cei doi au o legătură care depășește orice graniță, după cum a povestit soția acestuia.

Cornel Constantiniu a împlinit 78 de ani. De ce nu se bucură de aniversarea sa

Cornel Constantiniu a împlinit 78 de ani, dar la el în casă nu a fost sărbătoare, ca altă dată. Pe lângă boala de care suferă solistul Epocii de aur, acesta este măcinat și de durerea pierderii fratelui lui său geamăn.

ADVERTISEMENT

Mircea s-a stins din viață în urmă cu 14 ani, răpus de cancer, și nicio aniversare nu a mai fost la fel pentru celebrul artist. Anul acesta, de ziua lui, nu a avut casa plină de invitați. Copiii sunt stabiliți în afara țării, în Germania, iar prietenii au preferat doar să-l sune.

Domnița, soția lui Cornel Constantiniu, a vorbit despre asta, dar și despre cum arată viață lor în ultima perioadă. Femeia este mulțumită că Parkinson-ul nu s-a agravat și că artistul rezistă în fața afecțiunii care îl chinuie.

ADVERTISEMENT

„Am sărbătorit acasă, simplu, între noi, că suntem mai bătrâni, cu oasele mai bolnave. Ne-au sunat băieții noștri, din Germania, și nepoții, avem cinci nepoți”, a mărturisit soția solistului Epocii de Aur.

„De Paște, ei nu vin în țară, nu este atât de simplu, e greu să vină cu copiii după ei, mai au și cățel. Nu ne facem planuri deocamdată dacă mergem noi în Germania, la ei, încă nu știm.

ADVERTISEMENT

Data de 6 aprilie, ziua de naștere a lui Cornel, e și cu bucurie, dar și cu mare tristețe, căci, de 14 ani, Mircea, fratele geamăn al lui Cornel, nu mai e printre noi. Deci, balanța s-a înclinat ieri mai mult spre durere, tristețe și dor…”, a povestit Domnița Constantiniu pentru Playtech.

„Cornel îl visează mereu pe Mircea”

Chiar dacă Mircea nu mai este lângă el, Cornel Constantiniu îl simte la fel de prezent în viața lui. Soția solistului a mărturisit că acesta îi apare adesea în vis și că sunt convinși că există o explicație pentru acest lucru, dar pe care nu au găsit-o încă.

ADVERTISEMENT

„Cornel îl visează mereu pe Mircea, fratele lui geamăn, care a murit acum 14 ani. Nu-și poate da însă seama de ce îi apare atât de des în vis, nu poate trage nicio concluzie. Sunt semne, desigur, dar pe care însă noi pământenii nu le putem descifra”, a adăugat Domnița Constantiniu.

ADVERTISEMENT