Sport

Antrenorul lui Cremonese sare în apărarea lui Ionuț Radu: ”A fost etichetat foarte repede pentru o greşeală”

Ionuț Radu a fost cedat de Inter la Cremonese, iar antrenorul noii promovate în Serie A consideră că românul a fost judecat prea aspru.
12.09.2022 | 15:40
Antrenorul lui Cremonese sare in apararea lui Ionut Radu A fost etichetat foarte repede pentru o greseala
Ionuț Radu a fost cedat de Inter la Cremonese, iar antrenorul noii promovate în Serie A consideră că românul a fost judecat prea aspru. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Portarul de 25 de ani a gafat impardonabil într-un meci cu Bologna din finalul sezonului precedent, iar Inter a pierdut titlul în dauna marii rivale AC Milan.

Ionuț Radu, apărat de antrenorul lui Cremonese

Ajuns în vară la Cremonese sub formă de împrumut până la finalul stagiunii, Ionuț Radu a început campionatul cu o nouă eroare decisivă care a dus la eșecul din partida cu Fiorentina, scor 2-3, dar antrenorul Massimiliano Alvini a sărit imediat în apărarea sa.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul i-a dat în continuare credit internaționalului român, iar evoluțiile acestuia au fost din ce în ce mai convingătoare. Alvini a revenit asupra subiectului și a continuat să-l laude pe Ionuț Radu pentru calitățile pe care le arată în teren, dar și în afara lui.

”Nu numai eu am avut încredere în el, întreaga echipă Cremonese a avut. Aş vrea să subliniez declaraţia pe care clubul a dat-o despre băiat după greşeala din prima etapă. Merită încredere, în privinţa caracterului şi la nivel tehnic e foarte bun. Cel mai bun de pe teren în meciul cu Atalanta?

ADVERTISEMENT

A fost etichetat foarte repede pentru o greşeală pe care a făcut-o în sezonul trecut, o greşeală care se poate întâmpla. E un băiat sensibil, am muncit foarte mult ca să-l ajutăm. Avem încredere în el şi are evoluţii bune acum. Vrem ca el să continue să progreseze pe această cale”, a declarat Alvini, conform fcinternews.it.

Radu l-a adus la disperare pe Mourinho

Imediat după meciul pierdut în fața Fiorentinei din cauza erorii comise de Ionuț Radu, Massimiliano Alvini a ținut să precizeze că are mare încredere în fostul internațional de tineret și acesta va rămâne în continuare titular la Cremonese.

ADVERTISEMENT

La doar o săptămână distanță, portarul român i-a răsplătit încrederea antrenorului făcând un meci extraordinar în fața trupei lui Jose Mourinho, AS Roma. Chiar reputatul antrenor portughez a fost cel care a lăudat prestația lui Radu.

În ciuda înfrângerii, scor 0-1, în fața formației capitoline, Ionuț Radu a fost ales de presa italiană cel mai bun jucător al etapei, cu o notă de 8,7, și a intrat în echipa ideală a rundei respective din Serie A.

ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că nou promovata Cremonese are două remize și patru înfrângeri în 6 etape jucate în campionatul Italiei, internaționalul român și-a continuat seria bună și a fost ales cel mai bun jucător de pe teren în egalul obținut în deplasare cu Atalanta, scor 1-1.

ADVERTISEMENT