Sport

Antrenorul lui Partizan U19, interviu înaintea debutului din Youth League cu U Craiova: „Erau mai buni decât Steaua în ’80”

Nenad Stojakovic, antrenorul de la Partizan Belgrad U19, a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK înaintea debutului în Youth League cu Universitatea Craiova.
04.10.2023 | 11:05
Antrenorul lui Partizan U19 interviu inaintea debutului din Youth League cu U Craiova Erau mai buni decat Steaua in 80
Nenad Stojakovic, antrenorul lui Partizan Belgrad U19, a vorbit pentru Fanatik despre partida cu Universitatea Craiova. sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova se luptă cu Partizan Belgrad pentru calificarea în turul secund al UEFA Youth League, însă sărbii nu concep eliminarea din cupele europene în fața „juveților”. Nenad Stojakovic îi cunoaște pe „alb-albaștri” din perioada de glorie a fotbalului craiovean și anunță că elevii săi se concetrează la maxim pentru o victorie.

Nenad Stojakovic, interviu înainte de Universitatea Craiova – Partizan Belgrad din UEFA Youth League: „Sunt dezamăgit că nu voi juca și voi sta pe bancă. Vom da tot ce putem”

După un drum lung de aproximativ 350 de kilometri de la Belgrad până la Craiova, Partizan a ajuns pe stadionul „Ion Oblemenco” în jurul zilei de marți. Nenad Stojakovic este tehnicianul formației din Capitala Serbiei, iar acesta a acceptat să ofere un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Fostul jucător de la Partizan Belgrad și PAOK Salonic este impresionat de stadionul „Ion Oblemenco” și mărturisește că îi invidiază pe elevii săi pentru că vor avea ocazia să joace pe gazonul din Bănie. Totuși, Nenad Stojakovic anunță că își doresc să avanseze în Youth League și să îi elimine pe olteni.

„Înainte de toate vreau să salut toți românii și să le mulțumesc pentru suportul poporului sârb și toate celelalte. Sunt bucuroși să fim aici, suntem entuziasmați să jucăm împotriva Craiovei în Youth League. Tot respectul pentru stadion, club și tot ceea ce fac în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Acest stadion este minunat, îmi place foarte mult. Sunt puțin dezamăgit pentru că nu pot juca aici, jucătorii vor juca și eu voi fi pe bancă. Am venit aici cu mult respect pentru fotbalul românesc și Craiova, dar ne dorim mai mult de la această competiție. Vom da tot ce putem pentru a fi câștigătorii în cele două meciuri”, a spus tehnicianul.

Nenad Stojakovic: „Cunosc istoria Universității Craiova, m-am născut când erau campionii României”

Istoria „alb-albastră” nu îi este necunoscută lui Nenad Stojakovic, deoarece performanțele Craiovei Maxima i-au atras atenția tehnicianul sărb în copilărie. Acesta și-a amintit că a jucat și la Paok cu un fotbalist român, ci anume Cosmin Bărcăuan.

ADVERTISEMENT

„În primul rând cunosc istoria Universității Craiova, când m-am născut erau campionii României în 1980-1981. Erau mai buni decât Steaua, Dinamo și restul echipelor, îmi amintesc de Craiova de când eram tânăr, dar istoria de acum câțiva 7, 10 ani nu o știu.

Am jucat cu un tip de la echipa națională a României la PAOK, Cosmin Bărcăuan, dar nu l-am mai văzut de atunci. Am văzut pe Youtube câteva meciuri și astea sunt cunoștiințele pe care le am. Nu se întâmplă de multe ori, dar văd mâna antrenorului, pozițiile de joc și jucători foarte talentați pentru acest tip fotbal”, a declarat antrenorul lui Partizan.

ADVERTISEMENT

Antrenorul lui Partizan Belgrad, despre debutul cu Universitatea Craiova: „Nu sunt speriat. Vom da toată puterea” Ce perle a adus de la prima echipă

Tehnicianul sărbilor a declarat că jucătorii lui Partizan Belgrad nu trebuie să trateze cu teamă debutul în Youth League cu Universitatea Craiova. Acesta a mărturisit că elevii săi vor da tot ce au mai bun pentru a ieși învingători din această dublă manșă din Europa.

Nenad Stojakovic a mărturisit că a și primit întâriri de la prima echipă a lui Partizan Belgrad pentru confruntarea din Bănie. Mateja Stjepanovic, un mijlocaș sărb de 400.000 de euro, și Janko Jevremovic care valorează jumătate de milion de euro sunt „perlele” cu care aceștia forțează calificarea.

„Sunt părintele a trei copii, nu sunt speriat, mă bucur! Încerc să le dau jucătorilor sentimentul că nu trebuie să se sperie, trebuie să se bucure de fotbal pentru că mâine este o nouă zi. Dacă vrei să fi un jucător nu trebuie să fi speriat, trebuie să joci.

Vom da toată puterea și cunoștiințele noastre pentru a fi câștigătorii acestor meciuri. Avem câțiva jucători de la prima echipă, avem doi jucători de la prima echipă care vor juca mâine. Janko Jevremovic și Mateja Stjepanovic sunt numele lor.

Îmi plac jucătorii noștri, lucrez cu ei de anul trecut și îmi place spiritul lor, talentul lor și pentru mine sunt jucători foarte buni, sunt pe drumul cel bun este cel mai bine spus. Este dificil să spui ce va face diferența pentru că în aceste meciuri trebuie să dai totul.

Când vezi acest stadion, când ești în Youth League vei da totul. Cunosc valoarea individuală a jucătorilor și forța grupului. Sper să văd mâine mulți suporteri, chiar îmi doresc”, a încheiat antrenorul de la Partizan Belgrad U19.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,27 este cota pentru „2 solist” la meciul FC Voluntari – Universitatea Craiova 

ADVERTISEMENT