De ziua Sa, Margareta a României a luat una dintre cele mai importante decizii. Într-o zi specială, Majestatea Sa s-a gândit la reîntregirea identității culturale. Margareta le-a făcut tuturor românilor o promisiune pe care își propune să o îndeplinească cât de curând.
Pe 26 martie, Margareta a României a împlinit 75 de ani. Cu această ocazie specială, Majestatea Sa a făcut un anunț important, atât pentru Familia Regală, cât și pentru poporul român.
Custodele Coroanei a făcut publică dorința de a reîntregi identitatea regală a României. Astfel, și-a propus ca, în viitorul apropiat, să facă unul dintre demersurile esențiale pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Margareta a României vrea să repatrieze corpul neînsuflețit al unui membru din Familia Regală care este înmormântat peste hotare. De data asta, Margareta a României vrea să aducă în țară trupul Principelui Regent Nicolae al României.
Fiica cea mare al Regelui Mihai va face tot posibilul să își respecte promisiunea. De altfel, decizia a fost anunțată și pe site-ul oficial al Familiei Regale a României, semn că toate procedurile vor fi puse în aplicare cât de curând.
”Șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei are onoarea de a anunța decizia Majestatii Sale Margareta de a repatria osemintele Principelui Regent Nicolae al României. Cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria va odihni, alături de soția sa Ioana, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.”, arată comunicatul postat pe Facebook.
Ceremonia de reînhumare va avea loc la finalul acestei săptămâni, vineri, pe 29 martie, la ora 12:00. Nu vor lipsi de la eveniment Preafericitul Patriarh Daniel și Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului.
”Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului va oficia ceremonia de reînhumare vineri, 29 martie 2024, la ora 12.00. Principele Regent Nicolae își va dormi somnul de veci lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale.”, mai arată comunicatul oficial.
Principele Regent Nicolae a fost botezat de Țarul Rusiei, iar la botez, a primit numele acestuia. Principele Nicolae a fost Regent al României timp de trei ani, între 1927 și 1930. O mare parte din viața sa a fost petrecută la Sinaia și la București, până în momentul în care a devenit ofițer al Armatei Române.
Principele Regent Nicolae al României a murit pe 9 iulie 1978, la Madrid. Potrivit casamajestatiisale.ro, trupul neînsuflețit al Principelui Regent Nicolae a fost înmormântat la Lausanne, în Elveția.