Anunț important pentru proprietarii de locuințe din toată Europa. Au fost introduse noi schimbări, în luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, iar acestea îi vizează pe toți cei care dețin locuințe private.
Mai exact, Uniunea Europeană a instituit noi modificări privind cerințele energetice. Astfel, s-a decis să nu mai fie impusă obligația de renovare a locuințelor pentru proprietarii privați. În schimb, au fost introduse alte solicitări mai generale.
În acest fel, țările membre ar putea avea o portiță prin care să reglementeze aceste cerințe în mod individual. Ele au fost introduse de Parlamentul UE și Consiliul statelor membre pe data de 7 decembrie, fiind vorba de o serie de linii directoare referitoare la clădiri.
În acest context, proprietarii de locuințe nu vor mai fi obligați să renoveze, cum prevedea inițial propunerea Comisiei Europene, potrivit Die Welt, citat de Ziarul Românesc. Înainte de noile modificări, acordul presupunea, ca din 2030, toate clădirile să fie neutre din punct de vedere climatic.
Aceeași măsura era valabilă și în cazul clădirilor care sunt în proprietate publică, dar din 2028. De asemenea, până în 2050, întregul stoc de clădiri ar fi urmat să fie neutru din punct de vedere climatic. Acum, noile solicitări ale UE sunt diferite.
Die Welt notează că există doar cerința generală de a reduce consumul mediu de energie în domeniul construcțiilor cu minimum 16 la sută, până în 2030. De asemenea, până în 2035 ar urma să fie redus cu cel puțin 22 la sută.
Pe de altă parte, în cazul imobilelor nerezidențiale se menține cerința ca 16 la sută dintre cele mai puțin renovate clădiri să fie supuse acțiunii de renovare până în anul 2033. Mai mult, obligația de a instala sisteme solare rămâne în vigoare, „dacă acest lucru are sens tehnic și economic”.
Statele membre vor fi responsabile pentru a identifica clădirile care au fost cel mai puțin renovate, notează sursa citată. Totodată, vor fi introduse măsuri și în ceea ce privește sistemele de încălzire din locuințe.
Prin urmare, cele care funcționează cu combustibili fosili ar trebui să fie schimbate până în anul 2040. De altfel, de anul viitor, din 2025, „instalarea de sisteme de încălzire pe gaz sau păcură/ulei nu va mai fi susținută financiar”, arată sursa citată.