Sport

Anunțul făcut de PSG în privința lui Kylian Mbappe! Luis Enrique a luat decizia

PSG a făcut un anunț referitor la situația lui Kylian Mbappe. Ce decizie a luat Luis Enrique, noul antrenor al campioanei Franței.
21.07.2023 | 18:23
Anuntul facut de PSG in privinta lui Kylian Mbappe Luis Enrique a luat decizia
Anunțul făcut de PSG în privința lui Kylian Mbappe. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Luis Enrique a avut pe masă varianta de a-l exclude din lot pe Kylian Mbappe înaintea cantonamentului de vară. Atacantul francez nu își dorește să continue la PSG după expirarea contractului, în vara anului 2024. Contrar intențiilor campioanei Franței, starul din Hexagon vrea să joace în acest sezon la PSG pentru a încasa un bonus uriaș.

Anunțul făcut de PSG în privința lui Kylian Mbappe

Kylian Mbappe și-a anunțat șefii că nu va activa clauza de prelungire a contractului pentru încă un sezon din vara anului 2024. PSG vrea să-l vândă pe căpitanul naționalei Franței pentru a nu-l pierde gratis. Astfel, parizienii au apelat la măsuri radicale și i-au oferit posibilitatea lui Luis Enrique să-l excludă din lot pe fotbalist pentru a-l determina să ia o decizie.

ADVERTISEMENT

Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, a trecut în revistă două posibilități pentru Mbappe: fie semnează contractul, fie pleacă în această vară. PSG urmează să plece într-un cantonament de vară în Japonia. Deși a avut pe masă varianta de a-l lăsa „acasă” pe Mbappe, Luis Enrique nu a apelat la această decizie.

Kylian Mbappe face parte din lotul de 27 de jucători care vor face deplasarea în Asia. Anunțul a fost făcut chiar de PSG printr-o postare pe paginile oficiale de socializare. În primul meci amical al verii, PSG o înfruntă pe Le Havre care echivalează cu partida de debut a lui Luis Enrique pe banca francezilor.

ADVERTISEMENT

Ethan Mbappe, în lotul lui PSG pentru cantonamentul de vară

Luis Enrique l-a convocat pentru stagiul dinaintea noului sezon și pe Ethan Mbappe, fratele mai mic al lui Kylian. Partida împotriva celor de la Le Havre va avea loc vineri, de la ora 18:00. Neymar, care se recuperează după accidentarea teribilă suferită în luna februarie, nu face parte din lotul lui PSG.

Din efectivul ales de Luis Enrique nu lipsește nici Marco Verratti. Mijlocașul defensiv de origine italiană a fost aproape să o părăsească pe campioana Franței în această fereastră de transferuri. Manuel Ugarte, Marco Asensio și Lucas Hernandez, noutățile din această vară, fac parte din lotul lui PSG pentru meciurile amicale.

ADVERTISEMENT

Al-Nassr, C-Osaka și Inter sunt numele celor trei adversare ale lui PSG din cantonamentul de vară din Japonia. Pentru a-l convinge să semneze, PSG i-a propus un contract pe 10 ani lui Kylian Mbappe și un salariu total de 10 miliarde de euro.

Kylian Mbappe, ferm pe poziții: „Eu vreau să-mi îndeplinesc visul”

Kylian Mbappe nu a fost dat pe spate de contractul uluitor propus de PSG. Starul francez este sigur că vrea să plece din capitala Franței pentru a merge la Real Madrid. Dacă ar fi fost o chestiune de bani….

ADVERTISEMENT

Eu vreau să-mi îndeplinesc visul și să câștig tot ce se poate câștiga cu Real Madrid. Vreau mai multe trofee”, a declarat Kylian Mbappe, potrivit Sport.es. Kylian Mbappe vrea să plece gratis de la PSG în vara anului 2024. Atacantul va primi un bonus de loialitate de 80 de milioane de euro, dacă rămâne încă un sezon la PSG.

ADVERTISEMENT